Hidroelectrica finalizeaza prima parte a unei investitii de 500 milioane euro

Hidroelectrica, societate aflata in insolventa, va finaliza primul grup de productie a energiei din cadrul unui proiect mai amplu in valoare totala de peste 500 milioane de euro, care vizeaza amenajarea hidroenergetica a raului Buzau.

Astfel, in cursul acestei saptamani vor fi dinamitati ultimii metri cubi de stanca, pentru intalnirea celor doua fronturi de excavatie din subteran, care marcheaza intrarea in etapa finala de executie a acestei galerii cu o inaltime de circa 4 metri si o lungime de peste 16,5 km prin inima muntelui. Odata cu intalnirea celor doua fronturi de excavatie se apropie de final lucrari care au inceput in anul 1984, peste 15 km din lungimea totala a galeriei fiind deja betonata.

"Realizarea strapungerii inseamna o etapa semnificativa in desfasurarea graficului privind realizarea termenului de Punere in Functiune la primul grup hidroenergetic de 55 MW, din cadrul proiectului de amenajare complexa Siriu-Surduc-Nehoiasu, cu o valoare totala a investitiei de peste 500 milioane euro. Centrala Nehoiasu II valorifica, din punct de vedere hidroenergetic, cea mai mare cadere hidraulica din tara aflata in executie, circ 488 metri, obtinandu-se intr-un an mediu hidrologic o energie de 146,2 GW/an", potrivit lui Remus Borza, reprezentatul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Hidroelectrica a intrat in insolventa in luna mai, din cauza vanzarilor de energie catre "baietii destepti", a managementului deficitar, secetei prelungite, dar si a altor factori, potrivit raportului Euro Insol. Producatorul de electricitate a pierdut 1,1 miliarde euro in perioada 2006-2012 din vanzarea energiei prin contracte directe, din care peste jumatate s-au inregistrat din 2009.

Intre ianuarie 2009 si mai 2012 pierderile Hidroelectrica au ajuns la 2,7 miliarde lei (635,2 milioane euro), reprezentand nerealizarea veniturilor prin raportare la tarifele de pe piata de energie OPCOM.

Hidroelectrica este detinuta de stat, prin Ministerul Economiei.

Foto: rtv.net

Cosmin Zaharia

Citeste:

Hidroelectrica: contractele bilaterale, denuntate

Pierderi de 1,3 miliarde euro pentru Hidroelectrica

Seceta duce Hidroelectrica in situatie de forta majora

ArcelorMittal: "Contractele cu Hidroelectrica, legale"

Insolventa Hidroelectrica, optiunea „nucleara”

Peste 6 milioane de euro din CV pentru Hidroelectrica 

spot_img

Ultimele știri