Alaska. SUA suspendă forejele de petrol şi gaze într-o zonă protejată

Administraţia Biden a interzis temporar marţi orice foraje de petrol sau gaze într-o arie decretată refugiu naţional al faunei arctice, anulând astfel una din ultimele decizii ale guvernului lui Donald Trump, potrivit BBC.

Alaska este casa multor specii importante, inclusiv a urșilor polari, a elanilor și a lupilor. Liderii triburilor din Arctica au salutat demersul, dar republicanii se opun.

Departamentul Internelor vrea să facă o „analiză completă” a consecinţelor de mediu ale concesiunilor acordate la începutul lui ianuarie, cu două săptămâni înainte de instalarea democratului Joe Biden la Casa Albă, pentru exploatarea unor parcele în cea mai mare zonă naturală protejată din Statele Unite.

În funcţie de rezultate, administraţia Biden va decide să menţină concesiunile în forma iniţială, să le anuleze sau să impună măsuri suplimentare pentru protejarea mediului în această zonă, unde trăiesc în special urşi şi caribu, dar şi lupi şi păsări migratoare.

Companiile petroliere şi oficialii din Alaska fac presiuni de trei decenii pentru exploatarea resurselor de hidrocarburi din acest refugiu naţional, cu argumentul că aceasta va duce la crearea de locuri de muncă şi va genera venituri pentru statul american.

În baza unei legi votate la sfârşitul lui 2017 de Congres, Departamentul Internelor a aprobat în august un program ce deschidea calea pentru foraje pe 6.500 km2 într-o zonă de coastă la Oceanul Arctic.

Cu o suprafaţă de circa 78.000 km², Refugiul Național Arctic este adesea descris ca fiind ultima mare zonă sălbatică a Americii.

Regiunea bogată în petrol este un loc de importanță critică pentru multe specii și este considerată sacră de către populația indigenă Gwich’in.

Una dintre părți susține că forarea pentru petrol ar putea aduce sume importante de bani și ar putea oferi locuri de muncă pentru locuitorii din Alaska, în timp ce cealaltă parte și-a exprimat îngrijorarea cu privire la amenințările la adresa mediului și a climei.

În campanie, Biden a dat asigurări că va lua măsuri pentru a garanta în mod permanent protejarea zonei şi a impus un moratoriu într-un decret în prima sa zi la Casa Albă.

Cu câteva zile înainte ca mandatul său prezidențial să se încheie în ianuarie, Donald Trump a aprobat prima licitaţie de contracte de închiriere de petrol în câmpia de coastă din regiune, ca parte a eforturilor sale de a dezvolta mai mult producția internă de combustibili fosili.

Însă anunţul a avut un interes redus din partea industriei petrolului și gazelor naturale. Companiile au declarat că își concentrează cheltuielile pe energia regenerabilă, pe fondul unei prăbușiri uriașe a prețurilor petrolului. Mai multe bănci mari din SUA au declarat că nu vor finanța explorarea în zonă.

La scurt timp după învestire, Biden a decretat şi un moratoriu privind acordarea de noi concesiuni pentru foraje de petrol şi gaze pe terenurile şi în apele aflate în proprietatea guvernului.

Deși estimările sugerează că în jur de 11 miliarde de barili de petrol se află sub acest refugiu, regiunea nu are drumuri sau alte infrastructuri, ceea ce face ca forajul să fie foarte costisitor.

Liga pentru natură din Alaska a salutat ‘un pas în direcţia bună’ al administraţiei, dar a fost de părere că ar trebui anulate complet concesiunile, în timp ce API, puternica federaţie americană din domeniul hidrocarburilor, a regretat decizia, arătând că ‘politicile care vizează încetinirea sau stoparea producţiei de petrol şi gaz natural pe terenurile şi în apele federale se vor dovedi în cele din urmă prejudiciabile pentru securitatea naţională, progresul mediului înconjurător şi forţa noastră economică’.

spot_img

Ultimele știri