Articole pe aceeași temă

Apple extinde investițiile în energie regenerabilă în România și Europa

Peste 650 MW din energie solară și eoliană vor fi adăgați în rețelele europene până în 2030, prin proiecte care inlcud și un parc eolian de 99 MW în Galați.

OMNIASIG își accelerează tranziția spre sustenabilitate: investiții verzi și reducerea emisiilor

OMNIASIG reduce emisii, investește sustenabil și susține comunități locale.

Mediul privat cere legislație stabilă pentru investițiile în hidrogen

Investitorii cer aplicarea Legii Hidrogenului altfel România riscă să piardă capital privat.

Electrica și Romgaz dezvoltă capacități verzi cu stocare

Cele două companii energetice vor să dezvolte împreună proiecte regenerabile cu o capacitate totală de până la 400 MW.

Stocarea carbonului: soluție salvatoare sau iluzie costisitoare?

Captarea și stocarea carbonului reduc emisii, dar au limite clare.

Patru scenarii pentru viitorul turismului mondial – Al treilea: „Ascensiunea verde”

Până în 2030, combustibilii sustenabili pot atinge 28% din aviație, iar 68% dintre turiști aleg destinații certificate verde.

Articole populare