Autoritatea Națională de Meteorologie a publicat recent datele culese pe o serie de 15 ani despre grosimea stratului de zăpadă în luna ianuarie și temperaturile înregistrate. Ce este de remarcat printre cifre?
O primă concluzie ar fi că „iernile copilăriei” cu zăpadă multă, săniuș, schi și vacanțe la țară nu sunt așa de departe pe cât am crede. Mai mult, ele revin ciclic în seriile de date, iar uneori apar vârfuri sau extreme care depășesc așteptările.
Avem tendința să uităm cât de frig sau cald a fost cu doi ani în urmă, sau cât de mult a nins în ianuarie acum 10 ani. Aceste date sunt stocate, analizate și valorificate de specialiștii în meteorologie.
Recordul de grosime a stratului de zăpadă a venit în anul 2021, cu impresionanta cifră de 2,60 m, înregistrată la Bâlea-Lac.
Polul frigului în România ultimilor 15 ani a fost în 2017, cu -32°C, la Întorsura Buzăului.
Zona montană – acumulări frecvent excepționale
Datele arată fără echivoc că muntele rămâne spațiul în care iarna își păstrează intensitatea. Stații precum Bâlea-Lac, Vf. Omu, Țarcu, Cuntu sau Lăcăuți raportează constant grosimi ale stratului de zăpadă ce depășesc 100 – 150 cm în luna ianuarie, în ani consecutivi, conform Autorității Naționale de Meteorologie.
Cei mai reprezentativi ani din intervalul analizat sunt:
- 2021, cu aproximativ 260 cm la Bâlea-Lac;
- 2019, cu circa 256 cm la Bâlea-Lac;
- 2022, cu aproximativ 225 cm la aceeași stație, Bâlea Lac.
Aceste valori nu sunt simple acumulări lente, ci rezultatul unor episoade meteorologice intense.
În ianuarie 2021, de exemplu, la altitudini de peste 1800 m din Munții Făgăraș s-au înregistrat cantități de precipitații de până la 73 l/mp într-un interval de 24 de ore. Aceasta a dus la o creștere a stratului de zăpadă cu aproximativ 70–74 cm.
Vântul puternic, cu rafale ce au depășit local 90 km/h, a contribuit la viscolirea și troienirea zăpezii.
Graficul 1 compară grosimea maximă a stratului de zăpadă din ianuarie, la stații meteo din zona montană, zonă joasă și București, pentru fiecare an din intervalul 2010–2026. Se observă clar menținerea unor valori foarte ridicate după 2018, cu un maxim în 2021. Așadar, iernile copilăriei nu sunt așa de departe de noi.
Zonele joase și Bucureștiul – ierni mai inegale
În regiunile joase, situația este mult mai variabilă. Dacă în anumiți ani iarna a fost aproape absentă, alții au adus episoade memorabile de ninsoare.
Printre anii de referință se numără:
- 2010, cu până la 70 cm în jumătatea județului Constanța și aproximativ 33 cm în București;
- 2014, cu 65 cm la Brăila și peste 40 cm în Capitală;
- 2017, când la stația București Filaret s-au măsurat aproximativ 63 cm;
- 2019, cu 70 cm în nordul Moldovei și circa 20 cm în București.
În contrast, ani precum 2020 sau 2025 au adus valori nule sau aproape nule în Capitală. Această alternanță susține ideea unei ierni mai „fragmentate”, cu episoade scurte, dar uneori intense.
Graficul 2 ilustrează evoluția grosimii maxime a stratului de zăpadă în București (Băneasa, Filaret și Afumați), evidențiind vârfurile din 2010, 2014 și 2017, urmate de o scădere accentuată în anii recenți.
Episoade sinoptice relevante
Din datele prezentate de ANM două episoade ies în mod clar în evidență.
Primul este cel din ianuarie 2017 când, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie, ninsorile moderate au afectat Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. Vântul a atins viteze de 75–85 km/h în estul țării și în Carpații de Curbură. Zăpada a fost viscolită și troienită. Iar în București s-a depus un strat consistent, sub un vânt care a ajuns temporar la 40–45 km/h.
Al doilea episod notabil este cel din ianuarie 2021, caracterizat prin acumulări extrem de rapide la munte și condiții de viscol sever, cu impact major asupra circulației și activităților turistice.
Regimul termic în luna ianuarie (2012–2026)
Analiza temperaturilor completează tabloul iernilor recente. Cele mai scăzute temperaturi minime din zonele joase au fost înregistrate în 2017, cu -32°C la Întorsura Buzăului. La munte, aceeași iarnă a adus -29,2°C la Vf. Omu. În București, cea mai scăzută minimă a perioadei analizate s-a produs în 2016, când la Băneasa s-au atins -21,8°C.
În ceea ce privește temperaturile maxime, anul 2017 se detașează din nou, cu valori extrem de coborâte: -23,1°C la Vf. Omu, -15,9°C la Baraolt și -10,2°C la București Băneasa.
Așadar, polul frigului în România ultimilor 15 ani a fost în 2017, cu -32°C, la Întorsura Buzăului.
Tendințe și concluzii
Datele ANM arată că, în ultimele aproape două decenii:
- zona montană își menține capacitatea de a acumula cantități foarte mari de zăpadă;
- în zonele joase, inclusiv în București, ninsorile consistente sunt mai rare, dar nu inexistente;
- episoadele severe tind să fie mai scurte, dar pot avea intensitate foarte ridicată.
În concluzie, iarna românească nu a dispărut, ci s-a transformat. Munții rămân un bastion al zăpezii, în timp ce câmpiile și orașele experimentează o variabilitate crescută.
Pentru planificare urbană, infrastructură și adaptare climatică, aceste diferențe regionale devin din ce în ce mai importante și merită urmărite atent în anii următori. Iar administrațiile ar trebui să fie mai atente și să investească în tehnologii care să le ajute să prevină dezastre. Stațiile meteo automate din zilele noastre sunt foarte perfomante și eligibile pe diverse programe de finanțare europene.
Cum arată pe hartă episoadele analizate mai sus
- Episodul din ianuarie 2017 – distribuție extinsă, impact major în zonele joase
Harta grosimii stratului de zăpadă din 11.01.2017, ora 06 confirmă caracterul național și uniform al episodului descris mai sus.
Ce este de remarcat:
- Zone întinse din Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea se aflau în clasele 25–50 cm, local chiar 50–100 cm.
- Bucureștiul și sudul Ilfovului apar clar în clasa 25–50 cm, cu valori apropiate de cele raportate la stația Filaret (63 cm), ceea ce confirmă că nu a fost un eveniment punctual, ci unul regional.
- În Bărăgan și Dobrogea, structura izoliniilor indică troienire, semn clar al viscolului, în deplină concordanță cu intensificările de vânt menționate în articol (45–85 km/h).
Harta susține afirmația că 2017 a fost unul dintre puținii ani din ultimul deceniu în care Capitala și zonele joase au experimentat o iarnă severă, comparabilă cu cele clasice.
- Episodul din 27–28 ianuarie 2021 – contrast extrem munte–câmpie
Compararea hărților 27.01.2021 ora 06 și 28.01.2021 ora 06 este una dintre cele mai relevante dovezi vizuale ale schimbării tiparului de iarnă.
Observații cheie:
- În Munții Făgăraș, apare un nucleu clar delimitat în clasele 150–185 cm (27 ian) care trece la 200–259 cm (28 ian), indicând o creștere de peste 70 cm în 24 de ore.
- Zonele joase din Muntenia, Oltenia și sudul Moldovei rămân în clasele 0–10 cm, local 10–25 cm, fără modificări semnificative între cele două zile.
- Bucureștiul se menține în clasa 0–10 cm, confirmând caracterul foarte slab al episodului în zona urbană.
- Legătura directă dintre precipitații și creșterea stratului de zăpadă (27–28 ianuarie 2021)
Harta cantităților de precipitații (l/mp) din intervalul 27.01.2021 ora 06 – 28.01.2021 ora 06 explică mecanismul acumulării rapide.
Elemente esențiale:
- În zona Munților Făgăraș, apare un nucleu de 50–73,4 l/mp, suprapus aproape perfect peste aria unde stratul de zăpadă a crescut spectaculos.
- În restul țării, cantitățile sunt în general sub 10 l/mp, local 10–25 l/mp, insuficiente pentru depuneri consistente.
- Corelația spațială dintre maximul de precipitații și maximul stratului de zăpadă este directă.
Harta validează afirmația că nu temperatura extremă a fost factorul decisiv în 2021, ci cantitatea foarte mare de precipitații solide căzute într-un interval scurt, amplificată de vânt.
Ce spun aceste hărți despre tendința generală a iernilor
Analizate împreună, cele 3 hărți ilustrează perfect următoarele concluzii:
- 2017 reprezintă un model de iarnă „clasică”, cu zăpadă multă și relativ uniform distribuită, inclusiv în zonele joase.
- 2021 reprezintă modelul „modern” al iernilor recente: extreme concentrate la munte, episoade foarte intense, dar scurte, impact redus sau nesemnificativ în câmpie și în marile orașe.
Acest contrast confirmă faptul că „iarna grea” nu a dispărut din România, însă aria de manifestare a fenomenelor severe s-a restrâns, iar muntele devine tot mai des principalul receptor al extremelor.
Citește și :
Vreme extremă? România investește într-un sistem meteo național de protecție
