În fața crizei climatice, tehnologiile de captare și stocare a carbonului (CCS) au fost promovate ca soluții esențiale pentru reducerea emisiilor de CO₂. Cu toate acestea, un studiu recent publicat în Nature sugerează că aceste tehnologii ar putea fi mult mai puțin eficiente decât se credea anterior.
Potrivit cercetătorilor de la International Institute for Applied Systems Analysis (IIASA), capacitatea globală de stocare a CO₂ ar putea fi de zece ori mai mică decât estimările anterioare, limitând astfel impactul CCS asupra încălzirii globale.
Ce este CCS și cum funcționează?
CCS este un proces prin care dioxidul de carbon emis de activitățile industriale sau de la centralele electrice este captat, transportat și stocat în formațiuni geologice adânci, prevenind astfel eliberarea acestuia în atmosferă. Această tehnologie a fost considerată o soluție viabilă pentru reducerea emisiilor de CO₂, în special în industriile greu de decarbonizat, precum cea a cimentului, agriculturii și aviației.
Estimările anterioare și realitatea actuală
Estimările anterioare sugerau că planeta ar putea stoca până la 13 trilioane de tone de CO₂ în formațiuni geologice sedimentare.
Cu toate acestea, cercetările recente indică faptul că:
doar aproximativ 1,46 trilioane de tone de CO₂ pot fi stocate în siguranță, având în vedere riscurile de scurgeri, cutremure și contaminarea apei subterane.
Aceasta înseamnă că potențialul real de reducere a temperaturii globale prin CCS ar fi de doar 0,7°C, mult sub estimările anterioare de până la 6°C.
Riscuri și limitări ale CCS
Unul dintre principalele riscuri asociate cu CCS este posibilitatea scurgerilor de CO₂ din depozitele subterane. Aceste scurgeri pot apărea din cauza cutremurelor, defectelor ingineresti sau disputelor geopolitice.
De asemenea, multe dintre locațiile considerate potrivite pentru stocare pot fi prea aproape de zonele urbane sau de rezervele de apă potabilă, ceea ce le face inadecvate pentru stocare în siguranță.
CCS: o resursă limitată
Cercetătorii subliniază că CCS ar trebui considerată o resursă limitată și gestionată responsabil. Aceasta ar trebui utilizată pentru a combate emisiile din industriile greu de decarbonizat, nu pentru a justifica continuarea utilizării combustibililor fosili.
Țările care au contribuit cel mai mult la emisiile istorice, precum Statele Unite, Rusia, China, Brazilia și Australia, dispun de cele mai multe spații de stocare disponibile și trebuie să demonstreze un leadership în utilizarea responsabilă a acestei resurse.
Alternative și soluții complementare
În ciuda limitărilor, există cercetări care explorează metode alternative de stocare a carbonului. De exemplu, un proiect din Islanda utilizează roca bazaltică pentru a transforma CO₂ în minerale solide, reducând astfel riscurile de scurgeri.
De asemenea, cercetările recente în domeniul inteligenței artificiale promit să îmbunătățească eficiența și siguranța CCS, prin optimizarea proceselor de captare și monitorizare.
Concluzie:
În fața noilor descoperiri, este esențial să reconsiderăm rolul CCS în strategiile de combatere a schimbărilor climatice.
Deși CCS poate juca un rol în reducerea emisiilor, nu trebuie să fie văzută ca o soluție universală. Reducerea emisiilor prin tranziția către surse de energie regenerabilă și eficientizarea consumului rămân priorități esențiale.
În plus, investițiile în cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor de captare și stocare a carbonului trebuie să fie însoțite de politici care să sprijine tranziția echitabilă și sustenabilă către un viitor cu emisii nete zero.
Citiți și:
Raport: Stadiul de inovație în captarea carbonului – de la ficțiune la piață de miliarde
Pădurile – în centrul eforturilor de reconstrucție a pieței de carbon
