Traficul cu icre negre va duce la disparitia sturionilor din Dunare

Comertul ilegal cu icre negre ar putea duce la disparitia sturionilor din Dunare, avertizeaza un raport elaborat de Katalin Kecse-Nagy si preluat de agentia de stiri bulgara Novinite.

Conform raportului, Romania si Bulgaria sunt singurele tari din UE in apele carora mai traiesc sturioni.

In acest moment, cinci dintre cele sase specii de sturioni din Dunare sunt insa pe cale de disparitie, din cauza braconajului piscicol.

In ultimii zece ani, statele membre UE au raportat 14 capturi de icre negre provenite din braconaj in apele romanesti si bulgaresti.

Din Bulgaria au provenit cinci transporturi, totalizand 27,5 kilograme de caviar, iar din Romania au plecat noua transporturi, totalizand 25 de kilograme de icre negre.

„Cantitatile capturate nu au fost mari, dar volumul traficului ilegal este mult mai ridicat”, explica raportul citat de Novinite.

Tarile UE reprezinta principala destinatie a icrelor negre provenite din Romania.

Pe de alta parte, datorita pozitiei lor geografice, Romania si Bulgaria pot servi drept tari de tranzit pentru traficul de caviar din Marea Caspica, socotita a fi cel mai important furnizor de icre negre al Europei.

Mihai Diac

Foto: www.novinite.com

Citeste si:

Exclusiv: Demonstratie de forta in Delta Dunarii

Delta Dunarii – paradisul braconierilor

Romania trebuie sa construiasca un culoar de migratie pentru sturioni, la Portile de Fier

Programul de populare a Dunarii cu sturioni ar putea continua

Doua ONG-uri critica declaratiile lui Berceanu privind sturionii

Pescuitul ilegal costa 23 de miliarde de dolari pe an

spot_img

Ultimele știri