Noua taxa auto intra in vigoare peste cateva zile

Proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, initiat de Ministerul Mediului si Padurilor, a fost aprobat ieri de Camera Deputaților.

Senatul aprobase proiectul legislativ la data de 31 octombrie a.c.

Noua lege va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial.

Actul normativ prevede un nou mod de calcul al taxei, care determina reducerea ei cu pana la 25 la suta fata de nivelul actual.

Daca taxa de poluare platita de la 1 iulie 2008 este mai mare decat cea rezultata din aplicarea noii legi, proprietarii masinilor pot solicita restituirea sumelor platite in plus.

Pe de alta parte, noua lege mareste numarul automobilelor pentru care se plateste taxa de poluare, prin includerea la plata a masinilor inmatriculate inainte de anul 2007, care nu au platit o asemenea taxa. Acestea vor plati taxa de poluare in momentul primei instrainari realizate dupa intrarea in vigoare a noii legi.

Taxa de poluare va fi platita o singura data, atat pentru autovehiculele noi cat si pentru cele second-hand, indiferent daca autovehiculul este produs in tara sau strainatate.

Taxa se calculeaza in functie de tipul motorizarii, capacitatea cilindrica, emisia de CO2 si norma de poluare, iar valoarea taxei poate fi diminuata in functie de deprecierea autoturismului.

Masinile electrice si hibrid nu platesc taxa de poluare

In dezbaterile de ieri, deputatii au cazut de acord asupra faptului ca, pentru masinile electrice si hibrid, taxa de poluare trebuie sa fie zero.

Banii incasati din noua taxa constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu, din care sunt finantate mai multe programe de mediu.

Printre acestea se numara Programul Rabla, Programul Casa Verde, Programul de impadurire a terenurilor degradate, Programul de realizare de spatii verzi in localitati, Programul de reducere a impactului asupra atmosferei, apei si solului, Programul pentru cresterea productiei de energie din surse regenerabile, Programul vizand protectia resurselor de apa, precum si Programul de realizare a pistelor pentru biciclisti.

Mihai Diac

Foto: almosteverythingauto.com/problems-with-white-smoke-from-car/

Citeste si:

Senatorii din Comisia de Administratie au acceptat noua taxa auto

Masinile vor merge la verificari de noxe in fiecare an
 

spot_img

Ultimele știri