Enel se implica in captarea carbonului in China

Grupul Enel va construi un sistem de captare a carbonului la centrala electrica chineza de 600 MW din Tongchuan, Shaanxi.

Sistemul va permite refolosirea dioxidului de carbon captat, pentru a imbunatati procesul de extractie la un put de petrol din apropiere.

Detaliile acestei colaborari au fost discutate in cadrul intalnirii dintre reprezentantii Enel si cei ai Ministerului Stiintei si Tehnologiei din China, precum si ai ministerului Mediului din Italia.

Reuniunea s-a desfasurat la Roma si la Brindisi – in aceasta a doua localitate fiind amplasata o centrala pilot a Enel.

China este una dintre tarile in care dezvoltarea tehnologiei de captare si depozitare a carbonului – Carbon Capture & Storage (CCS) poate avea un impact masiv in reducerea emisiilor de CO2, limitand astfel efectele negative asupra schimbarilor climatice.

Enel a proiectat si construit asemenea sisteme la centrala Federico II din Brindisi. Ele au fost inaugurate, in martie 2010, in prezenta comisarului european Gunther Oettinger.

Sistemele de captare reprezinta primul test al unei tehnologii cu zero emisii sprijinit de Europa, cu fonduri de la Programul Energetic European de Recuperare (European Energy Programme for Recovery). In circa 2.500 de ore de operare, centrala Brindisi a separat deja 5.000 tone de CO2.

Dioxidul de carbon produs la centrala Brindisi va fi injectat si depozitat permanent sub pamant.

Experienta dobandita la Brindisi este dezvoltata si se aplica la construirea unui sistem demonstrativ de captare a carbonului la centrala Porto Tolle (Rovigo) a Enel, care a fost inclusa in harta Carbon Sequestration Leadership Forum (CSLF) drept unul dintre cele mai importante proiecte din lume.

CSLF este o initiativa a natiunilor dezvoltate si in curs de dezvoltare ce acopera 75 la suta din emisiile mondiale de CO2.

Mihai Diac

Foto: www.enel.it

Citeste si:

Statele participante la Conferinta de la Durban au acceptat un acord fragil pe tema incalzirii globale

Chinezii vor deveni cei mai mari poluatori mondiali

Tehnologie italiana pentru captarea carbonului in China
 

spot_img

Ultimele știri