EDP Renovaveis (EDPR) ar putea primi din partea Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) 63 de milionae de euro pentru finantarea constructiei, operarii si functionarii a opt centrale solare fotovoltaice, totalizand 65MW, situate in partea de sud a Romaniei. Raspunsul BERD ar putea veni dupa data de 18 decembrie 2012.
Potrivit datelor BERD, costul total al proiectului este de aproximativ 89,9 milioane euro (fara TVA).
“Evaluarea sociala si de mediu din partea Bancii va fi efectuata anual de catre un consultant international, care va vizita fiecare din cele opt proiecte solare fotovoltaice si va intocmi o evaluare sociala si de mediu pentru companie si pentru fiecare proiect in parte”, spun reprezentantii BERD.
O atentie deosebita se va acorda proiectului Burila Mica de 7,5 MW, care va ocupa 22,7 ha de teren agricol aflat in zona Blahnita Natura 2000 (ROSPA 0011) din Judetul Mehedinti. Evaluarea va stabili daca proiectul afecteaza conservarea acestei arii protejate si daca este necesara o evaluare suplimentara pentru a fi in conformitate cu legea romana care transpune Directiva UE asupra Habitatelor.
Potrivit Reuters, EDPR a inceput deja constructia a 39 MW in patru parcuri fotovoltaice in sudul Romaniei. Data de finalizare a constructiei este estimate la sfarsitul primului trimestru din 2013.
In Romaniam, EDP Renováveis opereaza parcurile eoline Pestere (147 MW) si Cernavoda (138 MW). EDPR este a treia companie producatoare de energie eoliana la nivel mondial, cu o putere instalata de 7,5 GW in decembrie 2011.
Foto: ziarelive.ro
Citeste:
Natura Parc® – 8 milioane euro investiti intr-un parc fotovoltaic
Samsung vrea sa produca energie solara in Romania
Compania chineza ReneSola intra pe piata fotovoltaica romaneasca
Parc fotovoltaic de 1,5 MW, inaugurat in Vrancea
Portughezii capteaza soarele Romaniei
Industria europeana a regenerabilelor, sub asediul Asiei
EPC Egnatia a finalizat lucrarile la parcul fotovoltaic Lachinta