Solar Impulse 2 face o oprire în Japonia din cauza vremii nefavorabile

O încercare de a traversa Oceanul Pacific cu ajutorul unui avion alimentat cu energie solară ce ar fi bătut recordurile tocmai a fost abandonată, informează bbc.com.

solar impulse

Condițiile meteorologice nefavorabile obligă avionul Solar Impulse 2 să se îndrepte spre Japonia, pentru a ateriza acolo. Pilotul a zburat timp de 36 de ore în cadrul unei etape care ar fi trebuit să dureze șase zile, din China spre Hawaii.

Echipa va aștepta acum în Japonia îmbunătățirea vremii, ca să poată relua zborul. Pilotul elvețian Andre Borschberg, care zboară singur, a comunicat pe Twitter că este dezamăgit, dar așeaptă cu nerăbdare următoarea încercare de a parcurge această etapă de zbor.

„Noi nu suntem cascadori, ci exploratori. Trebuie ca siguranța să se afle în topul priorităților noastre. Toată lumea e foarte mulțumită de avion, dar vremea nu ține cu noi. Vom ateriza în Nagoya și așteptăm condiții meteorologice mai bune, ca să continuăm drumul”, a declarat co-fondatorul proiectului, Bertrand Piccard, care a urmărit zborul de la sediul de control al misiunii, în Monaco.

Avionul ar trebui să ajungă la aeroportul Komaki din Nagoya în jurul orei 23:00 (ora locală; 14:00 GMT). Statusul călătoriei poate fi urmărit pe website-ul Solar Impulse.

Un purtător de cuvânt al echipei a spus că bateriile sunt, momentan, încărcate 100%. Aceasta este a șaptea etapă din drumul pe care echipa Solar Impulse îl are de parcurs, ca să facă ocolul lumii folosind doar energia solară.

_83342226_solar_impulse_pacific_legs_624_v2

 

_83342223_solar_impulse_rtw_624map_v2

 

Data Punct plecare Destinație Distanță Durata zborului
Etapa 1 9 martie Abu Dhabi (EAU) Muscat (Oman) 441km 13 ore și 1 minut
Etapa 2 10 martie Muscat (Oman) Ahmedabad (India) 1,468km 15 ore și 20 minute
Etapa 3 18 martie Ahmedabad (India)  Varanasi (India) 1,215km 13 ore și 15 minute
Etapa 4 19 martie  Varanasi (India) Mandalay (Myanmar) 1,398km 13 ore și 29 minute
Etapa 5 29 martie Mandalay (Myanmar) Chongqing (China) 1,459km 20 ore și 29 minute
Etapa 6 21 aprilie Chongqing (China) Nanjing (China) 1,241km 17 ore și 22 minute
Etapa 7 31 mai Nanjing (China)  Kalaeloa, Hawaii (USA) 8,200km zbor abandonat, avion redirecționat spre  Nagoya, Japan

Ambarcațiunea experimentală, care e acoperită de 17,000 de celule solare, a pornit de la Abu Dhabi în martie. Traversarea Pacificului urma să fie cea mai dificilă etapă a acestei călătorii epice, iar Solar Impulse a așteptat deja mai mult de o lună de zile în Nanjing condiții meteo favorabile, pentru a porni în această călătorie spre Hawaii. Este nevoie nu doar de vânturi favorabile care să ajute avionul să avanseze, ci și cer fără nori pe timpul zilei, așa încât bateriile să acumuleze suficientă energie solară pentru zborul din timpul nopții.

Meteorologii echipei au crezut că au identificat o fereastră de vreme potrivită, așa că avionul a decolat sâmbătă la ora 18:39 GMT.

Borschberg a făcut progrese mari. Cu toate acestea, luni de dimineață (GMT), pilotul a fost nevoit să zboare în cercuri deasupra Japoniei, în timp ce meteorologii au evaluat situația, să vadă dacă pot găsi o cale de ocolire a frontului de vreme rea din apropiere de Hawaii.

Borschberg se afla la doar câteva ore distanță de punctul în care nu s-ar mai fi putut întoarce: etapa din zbor în care, dacă ceva ar merge prost, avionul ar fi prea departe de uscat ca să se poată întoarce, iar pilotul ar fi nevoit să aterizeze forțat în ocean. Echipa Solar Impulse a hotărât că nu merită să riște.

solar impulse

În momentul în care avionul aterizează, va fi zburat mai mult de 3,000km în aproximativ 40 de ore. Asta înseamnă că e deja cel mai lung zbor făcut vreodată de un avion alimentat cu energie solară, în termeni de durată și distanță parcursă.

Cât timp pilotul așteaptă în Japonia, echipa va încerca să identifice o altă fereastră de vreme favorabilă. Aceștia sunt îngrijorați că o întârziere prea mare ar afecta și celelalte etape ale zborului în jurul lumii. În mod ideal, Solar Impulse ar trebui să traverseze America și apoi Oceanul Atlantic înainte ca sezonul uraganelor să își atingă apogeul, în luna august.
Sursă foto: bbc.com

 

Mai citește și:

Solar Impulse 2 va zbura cinci zile și cinci nopți deasupra Pacificului

Solar Impulse 2 se îndreaptă spre coasta chineză

FOTO Solar Impulse 2 a survolat Marea Arabiei

Solar Impulse 2 face ocolul Pământului ca să-i convingă pe industriași că viitorul aparține energiei curate

spot_img

Ultimele știri