Orașele europene adoptă tot mai des regula „3-30-300” pentru a crește calitatea vieții. În podcastul Green Report – „Când ecologia întâlnește economia”, vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță și moderatoarea Raluca Fișer au discutat despre cât de departe sunt orașele României de aceste standarde și ce schimbări sunt necesare pentru a recupera decalajul.
Un concept tot mai prezent în planificarea urbană europeană este regula „3-30-300”, promovată de Ordinul Arhitecților.
Principiul stabilește criterii clare pentru un oraș sănătos:
- trei copaci vizibili de la fereastră,
- 30 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor
- și maximum 300 de metri până la cel mai apropiat parc.
Modelul este folosit în multe orașe europene ca reper pentru creșterea calității vieții și pentru protejarea sănătății populației.
Provocarea este transpunerea acestor standarde în orașele din România, unde presiunea pe spațiile verzi și ritmul dezvoltării imobiliare rămân ridicate.
Standardele verzi pe care România nu-și permite să le ignore
Vicepreședintele Parlamentului European (PE), Nicu Ștefănuță, spune că regula „3-30-300” nu este o idee nouă, ci un standard susținut de arhitecți și peisagiști pentru orașe sănătoase și reziliente.
Acesta consideră că obiectivul de 30 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor este realist și necesar, chiar dacă Bucureștiul se află mult sub acest prag.
„Nu este o chestiune fantezistă. În București avem sub 10 metri pătrați pe cap de locuitor. Recomandarea UE este de 26 [m²]. Madridul are 86 [m²]. Și cum au făcut? Au lucrat. Orice investiție în spațiu verde a schimbat totul. Au acoperișuri verzi, au băgat șosele pe dedesubt ca să creeze spații verzi”, a explicat acesta.
Ștefănuță consideră că una dintre măsurile cheie este condiționarea dezvoltărilor imobiliare de suprafețe verzi adecvate.
„Orice nouă aprobare de rezidență ar trebui să respecte standarde minime, cum au făcut la Brașov. Vrei aprobare? Lasă 30% spațiu verde. Primăria îți dă servicii, îți dă infrastructură, dar trebuie să vii și tu cu ceva. Nu ar fi rău să avem și locuințe sociale integrate”, a spus europarlamentarul.
Acesta a subliniat și necesitatea introducerii arborilor rezistenți climatic, în locul specilor decorative fragile, plantate doar pentru estetică.
„Trebuie să pui arbori rezistenți climatic. Portugalia a investit vreo 7 miliarde pentru a cumpăra astfel de arbori, care reduc temperatura și rezistă. Poate, la început, te uiți mai ciudat la un pom care nu e neaoș românesc, dar când ai umbră și ți se reduce temperatura de 40 de grade, îți revii”, a punctat Ștefănuță.
Cum ajungem la „300 de metri până la cel mai apropiat parc”
Deși primii doi indicatori din regula „3-30-300” pot fi atinși prin măsuri tehnice relativ clare, criteriul celor 300 de metri până la un parc rămâne cel mai dificil de implementat în orașele românești.
Atât președinta Asociației Green Revolution, Raluca Fișer, cât și Nicu Ștefănuță au subliniat că această distanță presupune o reconfigurare profundă a modului în care administrațiile locale înțeleg spațiul urban.
Fișer a arătat că problema nu ține doar de numărul total de parcuri, ci de distribuția lor reală în interiorul orașului.
„Avem acoperișuri verzi, fațade verzi, proiecte punctuale. Dar unde ne blocăm este fix la cei 300 de metri până la primul parc”, a punctat moderatoarea.
Aceasta notează că distanța de acces la un spațiu verde presupune proximitate, continuitate și conectivitate pietonală, nu doar suprafețe verzi în statistici.
În continuare, Nicu Ștefănuță a explicat că atingerea acestui indicator cere intervenții strategice în țesutul urban, uneori chiar recuperarea unor suprafețe compromise de industrie sau dezvoltări abandonate.
„Poți să redai naturii foste spații industriale, să le ecologizezi și să le transformi în parcuri. Se discută deja despre renaturarea unor terenuri petro-chimice din Constanța, spații enorme rămase de izbeliște. Astfel de proiecte ar aduce cartiere întregi mai aproape de spațiile verzi”, a explicat europarlamentarul.
Acesta a subliniat că, în orașele mari, terenul disponibil este limitat, iar decizia de a-l transforma în parc sau în dezvoltare imobiliară devine, inevitabil, una politică.
„Depinde de tine dacă îl încadrezi ca teren imobiliar sau ca investiție în calitatea vieții. Și parcul este o investiție. Dacă retrocedezi sau construiești pe spațiile verzi existente, cum s-a întâmplat în IOR, comiți o crimă urbană. În București avem încă zone care pot deveni păduri urbane. Dar trebuie voință și reguli clare”, a spus Ștefănuță.
Vicepreședintele Parlamentului European a menționat că modelul funcțional este simplu:
Orice oraș care vrea să atingă distanța de 300 de metri trebuie să creeze o rețea de spații verzi interconectate – parcuri mari, păduri urbane, scuaruri, grădini publice, coridoare verzi, renaturări și transformări ale terenurilor industriale.
„Trebuie să gândești orașul ca un ecosistem verde. Nu doar un parc mare în centru și restul la voia întâmplării. Fiecare cartier are nevoie de spațiul lui verde la distanță de mers pe jos. Asta înseamnă urbanism modern”, a concluzionat Nicu Ștefănuță.
Responsabilitatea statului pentru spațiile verzi și clădirile publice
Pornind de la întrebarea moderatoarei despre rolul instituțiilor publice în extinderea și protejarea spațiilor verzi, având în vedere că multe clădiri deținute de stat sunt printre cele mai poluante din țară, discuția s-a mutat către obligația autorităților de a acționa primele, nu ultimele.
Nicu Ștefănuță a subliniat că exact aici începe responsabilitatea statului: cu propriile clădiri, propriile terenuri și propriile standarde.
„Asta e și treaba cu valul renovării. În primul rând, banii sunt pentru instituții publice – școli, primării, muzee, universități, orice”, a explicat europarlamentarul.
Potrivit vicepreședintelui Parlamentului European, renovarea clădirilor publice ar trebui să fie prima linie a tranziției, nu ultima.
Nu doar pentru că aceste clădiri consumă multă energie și generează emisii ridicate, ci și pentru că statul trebuie să fie „primul care dă exemplu”.
„Primele din valul renovării ar trebui să fie astea publice, anvelopate, făcute ca lumea”, a spus Ștefănuță.
Acesta a avertizat că lipsa de acțiune riscă să se transforme în criză fiscală pentru populație.
„Ajungem în 2029, când s-ar putea să avem acest Emissions Trading Scheme, ETS2, în care locuințele să fie taxate pentru poluare. Și atunci iar ne vom trezi în 2028, prin toamnă, și o să zicem: ‘Aoleu, UE e rea și vrea să ne taxeze’. Toate lucrurile astea trebuie preîntâmpinate și investit până atunci”, a explicat europarlamentarul.
Pentru Ștefănuță, responsabilitatea statului este dublă:
- să își reducă propriile emisii și consumuri, prin renovarea masivă a clădirilor publice;
- să pregătească populația pentru schimbările legislative europene, astfel încât tranziția să fie justă, predictibilă și suportabilă.
„Trebuie să preîntâmpinăm, nu să reacționăm panicat în ultimul moment”, a încheiat acesta.
Ce ar face ca efortul să merite?
Întrebat care ar fi acea realizare concretă care i-ar confirma că toată munca lui în zona politicilor de mediu și sustenabilitate a meritat, Nicu Ștefănuță a indicat două direcții clare: transportul feroviar modern și orașele care recuperează spațiul verde pierdut.
Pentru Ștefănuță, cea mai mare reușită ar fi un progres semnificativ în infrastructura feroviară.
„Dacă reușesc să impun trenuri. Mai multe investiții în zona de transport – de trenuri rapide, confortabile, calitative, frumoase. Cred că ar fi o mare, mare realizare în România”, a spus europarlamentarul.
A doua miză majoră ține de felul în care arată și se simt orașele în care locuiesc românii.
„Dacă aș reuși să impun orașe cu mai multe spații verzi și mai mulți copaci… Natura nu trebuie să fie ceva ce vizităm în afară. Trebuie să fie ceva ce trăim în fiecare zi în oraș”, a subliniat Ștefănuță, arătând că accesul la natură urbană este o condiție de sănătate publică, nu un moft.
Vicepreședintele Parlamentului European a insistat că majoritatea populației trăiește în mediul urban, iar acest lucru face cu atât mai urgentă integrarea naturii în viața cotidiană.
„Nu ceva ce vizităm în weekend pentru câteva ore, ci un spațiu verde care face parte din viața noastră, din rutina noastră”, a punctat acesta.
Totuși, chiar și cele mai solide politici nu pot fi implementate fără susținerea politică necesară.
„Ca să ai impact, trebuie să ai și majorități politice. Îți trebuie primari, îți trebuie parlamentari, îți trebuie oameni care să pună în aplicare. Poți avea legislație și acte normative, dar dacă nu ai masa critică, tot nu implementezi lucrurile”, a explicat Ștefănuță.
Rolul cetățenilor: presiune publică, prezență și participare reală
Nicu Ștefănuță a subliniat că implicarea civică este decisivă pentru ca administrațiile locale să ia măsuri verzi curajoase. Votul este doar punctul de plecare, presiunea publică și participarea directă sunt cele care schimbă comportamente în instituțiile publice.
„Când au avut la Brașov ședințe de Consiliu Local filmate, s-a schimbat atmosfera. Oamenii nu mai erau misogini, nu mai erau suficienți, pentru că era camera”, a spus acesta. Iar exemplul nu e singular: „Când au vrut să taie grădinițele, au venit mamele revoltate în Consiliul Local și nu au mai tăiat nimeni nicio grădiniță.”
Pentru Ștefănuță, prezența fizică a cetățenilor contează mai mult decât credem, fiind un mijloc direct de responsabilizare.
„Contează foarte mult expunerea publică și implicarea cetățenilor dincolo de vot, prin grupuri de presiune. Nu cred că trebuie să funcționeze ideea că ai dat mandatul prin vot și te întorci peste patru ani. Trebuie să faci și tu treabă alături de om”, a punctat vicepreședintele Parlamentului European.
El a încurajat participarea la ședințele publice și utilizarea instrumentelor legale existente, chiar dacă acestea sunt adesea ignorate sau subutilizate.
„Poți să fii prezent în ședințele de Consiliu Local, că sunt transparente. Poți pune presiune. E varianta legală: 100.000 de semnături, inițiativă civică, proiect depus în Consiliu Local. Dar în România, dacă nu mergi mai departe, nu se aplică”, a explicat Ștefănuță.
În paralel, mobilizarea online și offline rămâne crucială.
„Folosiți social media, folosiți toată vocea pe care o aveți. Dar nu doar un click și o petiție. Dacă te prezinți, dacă te duci personal, câștigi mai mult”, a subliniat el.
Ștefănuță a încheiat cu un apel direct:
„Cine crezi că are urechea mea mai mult? Omul care vine în audiență sau cel de care nici nu știu? Omul care vine în audiență. Fiți lobbyiști pentru proiectele voastre.”
În loc de concluzie: „Mediul este despre noi”
În finalul discuției, Nicu Ștefănuță a lăsat un mesaj care sintetizează esența întregului dialog:
Protecția mediului nu este o temă abstractă sau un lux, ci o chestiune direct legată de viața de zi cu zi.
„Nu este doar despre natură. Mediul este despre noi, despre costuri, despre oportunități, despre viața noastră. Suntem mai bogați dacă avem mediul, suntem mai bogați dacă avem politici sustenabile”, a spus acesta.
Europarlamentarul a subliniat și dimensiunea profund socială a politicilor de mediu, într-o societate tot mai polarizată.
„Chestiunea mare în societate este diviziunea între cei care au și cei care n-au. Iar mediul este foarte mult și despre social. Dacă stai într-o locuință cu umiditate și frig, asta are legătură directă cu sustenabilitatea. Mediul este și social.”
Un mesaj simplu, dar fundamental: tranziția verde nu se referă doar la emisii, ci la demnitatea și bunăstarea oamenilor.
VEZI AICI PODCASTUL:
CITIȚI ȘI:
Podcastul Green Report: Cum încurajezi comportamentul sustenabil?
Podcastul Green Report: Nicu Ștefănuță – „Politica verde nu e ideologie, e economie”
