Politicile economice și de securitate ale României, dar și ale Uniunii Europene în general, prevăd ca industria metalurgică să devină un domeniu strategic pentru securitatea țării și, mai departe, a continentului. Guvernul României a renegociat în 2025 mecanismele Green Industrial Deal pentru industria siderurgică, convenind împreună cu alţi producători UE o extindere a perioadei cu certificate gratuite de emisii (ETS) pentru oțel şi aluminiu.
Europa și România își schimbă strategia privind industria grea metalurgică și vrea să producă tot mai mult oțel. Asta după peste un deceniu în care acest sector poluant s-a mutat în țări ca China, India sau, mai aproape, Turcia.
În acest sens, Comisia Europeană a anunțat în octombrie 2025 un instrument comercial pe termen lung care să înlocuiască actualele „steel safeguards”, pentru a proteja capacitățile europene de producție de supra-capacitatea globală (în principal din China). Mesajul: oțelul necesar industriei europene trebuie produs în Europa, pe reguli corecte de mediu.
„Altfel riscăm să depindem de importul de oțel de care au nevoie constructorii noștri auto… Am fi la mâna prețului, volumului și calității pe care alții sunt dispuși și capabili să le ofere”, declara și Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, în discursul din 10 sept. 2025.
Ce înseamnă declarațiile de la Bruxelles
Traduse, declarației Ursulei von der Leyen și politicile Comisiei Europene înseamnă, practic, trei tipuri noi e politici europene și naționale, dacă ne referim la România.
1. Aplicarea Green Industrial Deal. Green Industrial Deal este inițiativa lansată de Comisia Europeană în 2024–2025 pentru a accelera decarbonizarea industriei grele și a reduce dependența Europei de importuri din Asia.
Programul oferă finanțare, reglementări flexibile și stimulente pentru tehnologii curate — oțel verde, hidrogen, reciclare și energie regenerabilă.
Scopul este crearea unei baze industriale europene competitive și neutre climatic până în 2050, menținând locurile de muncă și producția strategică în interiorul UE.
2. Introducerea efectivă a unor scheme de ajutor de stat care să permită producătorilor de oțel și alte produde metalurgice să-și mărească activitatea și să aibă profit.
Așa cum a scris și Green-Report.ro în această vară, deja guvernul a alocat ajutoare de stat pentru compensarea certificatelor verzi pe care trebuia să le cumpere marile platforme industriale.
3. Relaxarea politicilor de mediu care au dus, în final, la mutarea industriei metalurigice europene pe alte continente.
Actualul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că guvernul român a demarat, încă din primăvară, negocieri la nivelul Comisiei Europene pentru a identifica un mecanism de relaxare pe „tot ceea ce înseamnă industria siderurgică din România”.
„Și când spun asta mă refer și la oțel (…)”, declara acesta încă din luna martie.
„Din acest punct de vedere, în momentul de față, suntem în stadiul în care am renegociat tot ce înseamnă Green Industrial Deal”, ne-a explicat Bogdan Ivan la începutul toamnei.
Conducerea Uniunii Producătorilor de Oțel din România ne-a transmis că „schimbarea politicilor europene sunt binevenite într-un domeniu vital pentru Europa”.
Politici europene noi, investitori noi
Modificarea politicilor de la Bruxelles a dus și la o efervescență în piață. Investitori noi sunt atrași să preia unitățile metalurgice și siderurgice din România.
Unele dintre cele mai importante unități ale industriei metalurgice din România și-au schimbat acționarii în 2024 și 2025 sau sunt pe cale să facă acest lucru în cursul anului viitor, cel mai târziu.
De curând, ArcelorMittal Iași (fosta TEPRO) a fost cumpărat de grupul de firme Metinvest al miliardarului ucrainean, Rinat Ahmetov.
Asta după ce, anul trecut, UMB Steel, companie controlată de familia lui Dorin Umbrăescu, a achiziționat unitatea din Roman, județul Bacău.
Nu în final, Liberty Galati – cea mai importantă și mai mare unitate siderurgică – se pregătește să fie preluat de UMB Steel. Asta dacă nu unitatea siderurgică nu va ajunge tot la Rinat Ahmetov, interesat și el de unitatea siderugică de lângă Dunăre.
Sunt și exemple de combinate care nu își găsesc cumpărător, cum ar fi ArcelorMittal Hunedoara. Grupul Arcelor a preferat, deocamdată cel puțin, să închidă unitatea.
Situația metalurgiei din România
Unitățile din Galați, Hunedoara și Roman fac parte din fosta industrie grea comunistă care cuprindea 7 unități mari siderurgice. Acestea produceau sau prelucrau oțelul.
În perioada comunistă, România a avut șapte mari combinate siderurgice integrate. Ele formau coloana vertebrală a industriei grele: SIDEX Galați, Hunedoara, COS Târgoviște, Reșița, Siderca Călărași, Roman și Silcotub Zalău.
Aceste unități produceau peste 13 milioane tone de oțel brut anual, bazându-se pe un model industrial integrat, cu furnale, oțelării și laminoare.
După 1990, restructurările, privatizările și competiția globală au redus drastic producția și numărul de angajați.
Astăzi, doar patru dintre aceste centre mai produc efectiv oțel sau derivate: LIBERTY Galați (succesorul SIDEX, singurul combinat integrat rămas activ), ARTROM Reșița, TenarisSilcotub (Zalău–Călărași) și Donalam Călărași.
Hunedoara s-a închis definitiv în 2025. Iar Târgoviște și Roman funcționează doar parțial, cu fluxuri de laminare sau ateliere specializate.
România a trecut astfel de la o putere siderurgică regională la un sector restrâns, concentrat pe tehnologii moderne, bazate pe reciclare și oțel cu emisii reduse.
Evoluția 1989 – 2000 – 2024
„Începând cu anul 1990 datorită scăderii cererii interne de metal și pierderii unor piețe tradiționale, de la o producție de otel de cca. 13,4 milioane tone în anul 1989, s-a ajuns la 4,5 milioane tone oțel, în anul 2000”, se precizează într-o analiză a Ministerului Finanțelor consultată de Green-Report.
Capacitățile de laminare au fost și ele reduse la circa 10 milioane tone pe an., în principal prin oprirea și conservarea unor instalații.
În siderurgie, functionează în prezent 33 de intreprinderi, din care: 7 mari combinate integrate; 4 intreprinderi de țevi laminate și 3 intreprinderi de țevi sudate.
Numărul personalului din siderurgie la începutul anului 2000 era de cca. 79.000 salariați, reprezentând 38% față de numărul salariațiilor din anul 1989.
Ponderea subsectorului in valoarea totala a productiei industriale a fost in anul 2000 de cca. 15%.
În anul 2024, industria siderurgică românească producea aproximativ 2 milioane tone de oţel.
Numărul angajaților din tot sectorul este undeva la 10.000 de oameni.
