O insula din Golful Bengal a fost acoperita de apa

O mica insula nelocuita situata in Golful Bengal, aflata in centrul unui conflict teritorial intre India si Bangladesh, a fost acoperita de apa din cauza cresterii nivelului marii si eroziunii, anunta experti citati de AFP, informeaza Mediafax.

Numita "New Moore" in India si "South Talpatti" in Bangladesh, insula avea 3,5 kilometri lungime si trei kilometri latime. Insulita era situata in regiunea Sunderbans, in Delta fluviului Gange, care separa India de Bangladesh.

"Nu mai exista imagini cu insula. Dupa studierea imaginilor din satelit, am primit confirmarea din partea pescarilor", a declarat Sugata Hazra, profesor la Centrul de Studii Oceanografice de la Universitatea Jadavpur din Calcutta (est).

Potrivit lui Hazra, incalzirea climei si eroziunea sunt responsabile pentru disparitia insulei, aflata in centrul unei dispute intre India si Bangladesh.

"Schimbarile climatice au eliminat obiectul conflictului", afirma Hazra, sublinind ca temperaturile din regiune au crescut anual cu 0,4 grade.

In 1981, Fortele navale indiene au montat drapelul national pe insula, insa nu cu statut permanent.

Potrivit lui Hazra, o insula mai mare, Lohachara, a disparut in Golful Bengal in 1996, dupa plecarea celor 4.000 de locuitori. Alte cinci insule din regiune sunt amenintate de cresterea apelor.

spot_img

Ultimele știri