Vânătoarea pe o suprafață de 300 de hectare în Pădurea Băneasa a fost suspendată. Decizia pune capăt, cel puțin temporar, unui conflict vechi de ani.
Curtea de Apel București a decis să oblige Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AVPS) Lunca București la încetarea organizării partidelor de vânătoare până la actualizarea fișei și schiței fondului de vânătoare. Hotărârea instanței se referă însă numai la porțiunea de pădure, aproximativ 300 de hectare, care se află în proprietatea privată a Ralucăi Calimachi, reclamanta din dosar.
Decizia a fost luată, după ani de controverse privind partidele organizate într-o zonă intens frecventată de bucureșteni pentru plimbări, alergare, ciclism și activități în aer liber. Ea vine în contextul în care autoritățile au fost sesizate în repetate rânduri cu privire la modul în care se desfășoară activitățile cinegetice în această zonă și la faptul că perimetrul fondului de vânătoare este neactualizat, în conformitate cu dimensiunile din prezent ale pădurii.
Situația a fost documentată pe larg de Green Report încă din 2022, după ce Raluca Calimachi, proprietara a aproape 300 de hectare din Pădurea Băneasa, a început o luptă cu autoritățile și cu asociația care gestionează fondul cinegetic pentru a opri vânătoarea pe terenul său. Femeia susținea că, deși este proprietară, nu era informată cu privire la zilele și orele în care au loc partidele de vânătoare și se temea că oamenii care intră în pădure s-ar putea afla în pericol.
MMAP, obligat să actualizeze fișa fondului cinegetic
Mai mult decât atât, Raluca Calimachi a obținut în ianuarie o altă victorie la Curtea de Apel București: a obligat Ministerul Mediului să actualizeze fișa și schița Fondului Cinegetic nr. 5 București în termen de 30 de zile.
Inițial, Curtea a respins solicitarea lui Calimachi de a actualiza documentele Fondului cinegetic și a opri vânătoarea, însă decizia a fost desființată de Înalta Curte de Casație și Justiție și retrimisă înapoi spre judecare.
Actualizarea fișei nu înseamnă automat că vânătoarea este interzisă în toată Pădurea Băneasa. Înseamnă că trebuie stabilit oficial unde este fondul cinegetic și ce suprafață are. Abia după această clarificare se poate ști exact pe ce teren poate fi exercitată activitatea cinegetică.
Vânătoare printre bicicliști și oameni porniți la plimbare
Problema este cu atât mai sensibilă cu cât Pădurea Băneasa nu este o zonă izolată. În pădure intră zilnic numeroși oameni pentru plimbări, sport sau pentru a-și plimba animalele de companie. În investigația publicată în 2022, Green Report relata că vânătorii puteau ajunge în aceleași zone în care se aflau bicicliști, alergători sau persoane care se plimbau, fără ca publicul să fie anunțat în prealabil că în pădure urma să aibă loc o partidă de vânătoare.
La acel moment, Ministerul Mediului susținea însă că activitățile de vânătoare din Pădurea Băneasa aveau temei legal și se desfășurau potrivit Legii vânătorii și protecției fondului cinegetic. Ministerul preciza că legislația nu impunea unei instituții să anunțe public persoanele aflate în pădure că urmează să se tragă cu arme de foc, responsabilitatea pentru desfășurarea în condiții de siguranță revenind organizatorilor și participanților la vânătoare.
Conflictul a căpătat o nouă dimensiune după ce, într-un alt episod relatat de Green Report, în pădure au fost găsiți doi bărbați înarmați, iar autoritățile au constatat că pentru ziua respectivă nu fusese emisă o autorizație de vânătoare. Poliția a deschis atunci un dosar penal pentru braconaj cinegetic, fapta fiind încadrată drept „braconaj cu autor necunoscut”.
Între timp, Pădurea Băneasa a intrat tot mai mult în atenția autorităților și a organizațiilor de mediu. Asociația Parcul Natural București a cerut instituirea unui regim de protecție pentru pădure, iar în martie 2026 a depus la Academia Română studiul de fundamentare științifică pentru instituirea Parcului Natural Pădurea Băneasa.
Suspendarea vânătorii reprezintă o schimbare importantă pentru una dintre cele mai disputate zone verzi ale Capitalei. Pădurea Băneasa este în continuare lipsită de statutul de arie naturală protejată, iar organizațiile civice atrag atenția că zona este supusă mai multor presiuni, de la dezvoltarea imobiliară și fragmentarea habitatelor până la exploatarea forestieră și activitățile recreative.
Investigația Green Report despre vânătoarea din Pădurea Băneasa poate fi citită integral aici:
Hai la vânătoare, în Pădurea Băneasa! Cu voie de la autorități
Partea a doua poate fi citită aici: Hai la vânătoare, în Pădurea Băneasa! Braconaj cu autor necunoscut



