Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Doi din cinci britanici cred ca schimbarile climatice sunt provocate de oameni

Doar doi din cinci britanici considera ca schimbarile climatice sunt provocate de oameni, se arata intr-un studiu citat de The Telegraph.

In jur de un sfert dintre cei chestionati in sondajul realizat de compania Populus au raspuns ca incalzirea globala este o problema majora pentru Marea Britanie. 51% au afirmat ca schimbarile climatice sunt o problema serioasa, dar nu atat de grava ca altele.

Rezultatul ameninta sa discrediteze pozitia premierului Gordon Brown la negocierile climatice din decembrie de la Copenhaga. Apelul prim-ministrului britanic pentru reduceri substantiale ale emisiilor de carbon ar putea fi ignorat daca nu se bucura de sprijin popular.

Cu toate acestea, teoriile care neaga incalzirea globala nu au foarte multi adepti printre britanici. Doar 8% dintre ei cred ca este doar propaganda ecologistilor, iar 15% considera ca planeta nu se incalzeste deloc.

Sondajul a aratat si ca a crescut procentul celor care sprijina ideea reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera din aviatie prin implementarea unor taxe. 57% s-au aratat in favoarea acestei idei fata de cei 50% care au raspuns pozitiv in 2006.

La sondaj au participat 1.500 de persoane, care au raspuns telefonic la chestionar intre 6 si 8 noiembrie.

Foto: streetsblog.org

spot_img

Ultimele știri