Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

"Marul de aur", expus la Centrul Ecoturistic Delta Dunarii

Premiul "Marul de aur" primit de Rezervatia Biosferei Delta Dunarii din partea Federatiei Internationale a Jurnalistilor si Scriitorilor in domeniul Turismului (FIJET) va putea fi admirat de turisti, incepand de sambata, la Centrul Ecoturistic Delta Dunarii din Tulcea, informeaza Agerpres.

"Suntem la Centrul Ecoturistic, o poarta de intrare in Delta Dunarii, si cred ca acesta este locul cel mai potrivit pentru ca trofeul primitdin partea FIJET sa fie pus la dispozitia publicului’, a declarat presedintele Consiliului Judetean Tulcea, Victor Tarhon, in timpul dezvelirii premiului ‘Marul de aur’.

El a amintit faptul ca incepand din acest an, in orice publicatie de pe mapomond cu informatii turistice apare cel putin o imagine din Delta Dunarii, fapt care va duce la cresterea numarului turistilor in zona. ‘Suntem datori sa protejam Delta si cred ca trebuie sa facem interventii cu mare intelepciune, dar in acelasi timp sa le oferim turistilor accesul al aceasta minune’, a mentionat presedintele CJ, Victor Tarhon.

Premiul "Marul de aur" este acordat anual de FIJET si recunoaste eforturile facute in promovarea si cresterea nivelului turistic de catre o organizatie, tara, oras sau persoana. Trofeele acordate la finele lunii august Romaniei au marcat o premiera mondiala, deoarece a fost pentru prima data cand premiul a fost atribuit, in acelasi an, pentru trei destinatii/personalitati turistice din aceeasi tara – Marginimea Sibiului, Delta Dunarii si compania Blue Air, Romania. De cand a fost infiintat, in 1970, Premiul FIJET ‘Golden Apple’ a plecat catre 41 de destinatari.

Primul "Mar de aur" obtinut de Romania dateaza din 1975, cand a fost acordat pentru manastirea Moldovita. Cu patru trofee primite, Romania se situeaza pe primul loc, alaturi de Belgia si Spania, intre cele mai premiate destinatii turistice. "Merele de Aur" care reprezinta premiile sunt unice. Fiecare fruct este realizat manual, de catre un artist american. De asemenea, bazele de marmura sunt taiate manual dintr-o cariera din Mexic, apoi slefuite in SUA, unde au fost si asamblate, la Los Angeles. In interiorul "merelor" de cristal este aur de 23 de karate, care pluteste intr-un lichid special, astfel incat acesta sa nu isi piarda luciul sau sa isi schimbe culoarea.

Cu o suprafata de circa 580.000 de hectare si cu peste 5.000 de specii de animale si plante, Delta Dunarii este a treia zona din lume in ceea ce priveste biodiversitatea dupa Bariera de Corali – Australia si Arhipelagul Galapagos – Ecuador. Situat in apropiere de centrul orasului Tulcea, Centrul Ecoturistic Delta Dunarii, realizat in ultimii 13 ani de CJ Tulcea cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, a inregistrat, in prima luna de functionare, circa 33.000 de vizitatori, acest numar fiind mai mare decat cel inregistrat intr-un an de toate institutiile muzeale din judetul Tulcea. Numarul vizitatorilor inregistrati pana in prezent a depasit de asemenea 100.000.

Foto: presstour.ro

spot_img

Ultimele știri