Guvernul ignoră o decizie a Curții Europene de Justiție și vrea să impună RCA la bicicletele electrice

Guvernul ignoră o decizie a Curții Europene de Justiție și vrea să impună RCA la bicicletele electrice, conform unui proiect de lege adoptat în ultima ședință din acest an. Proiectul mai prevede și RCA pentru trotinetele electrice și exceptarea de la acest tip de asigurare pentru vehiculele retrase temporar sau permanent din circulaţie şi a căror utilizare este interzisă. Noile reguli NU VOR INTRA ÎN VIGOARE până când nu vor trece și de votul Parlamentului, unde pot fi aduse modificări semnificative. 

,,Acesta este un proiect de lege, deci va urma parcursul parlamentar pentru aprobare şi intrare în vigoare. Vreau să menţionez câteva aspecte care cred că o să fie de interes public: vor intra sub obligaţia de asigurare şi vehiculele care, conform legislaţiei naţionale, nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării. Dau două exemple relevante: trotinetele electrice şi bicicletele electrice vor trebui obligatoriu asigurate„, a precizat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului, citat de AGERPRES.

Guvernul a invocat în expunerea de motive a proiectului armonizarea cu legislația europeană prin care a fost modificată Directiva 2009/103/CE și o decizie a Curții Europene de Justiție, care clarifică sensul noțiunii de „utilizare a unui vehicul”.

Însă Executivul a ignorat cea mai recentă decizie a Curții Europene de Justiție în această materie, care statuează că proprietarii de biciclete electrice NU trebuie să plătească RCA, întrucât aceste vehicule nu sunt propulsate exclusiv de putere mecanică. 

Cea mai spinoasă decizie luată de Guvern vizează însă RCA la trotinetele electrice. În anumite țări, trotinetele electrice pot fi considerate vehicule și, ca atare, pot fi supuse cerințelor legale de asigurare RCA, asemenea altor vehicule pe drumurile publice. Totuși, aceste cerințe pot varia între statele membre ale UE și pot fi influențate de reglementările specifice din fiecare țară.

De exemplu, în țări precum Germania, Spania sau Franța, există reglementări care impun asigurarea RCA pentru anumite tipuri de vehicule electrice, inclusiv trotinetele electrice, atunci când sunt folosite pe drumurile publice. În alte țări, precum Olanda sau Belgia, reglementările pot fi diferite sau mai puțin specifice în ceea ce privește asigurarea RCA pentru trotinetele electrice. Amănunte privind regulile la nivelul fiecărei țări europene pentru proprietarii trotinetelor electrice puteți găsi aici.

Citește și:

Proprietarii de biciclete electrice NU trebuie să plătească RCA

Premieră în București: stații solare pentru încărcarea gratuită a trotinetelor și bicicletelor electrice

Parizienii au votat pentru interzicerea trotinetelor electrice în oraș

Utilizatorii de trotinete, considerați mai periculoși în trafic decât bicicliștii sau motocicliștii

spot_img

Ultimele știri