2023 a fost cel mai cald an din istoria României

2023 a fost cel mai cald an din istoria României, cu o temperatură medie de 12,5 grade şi o abatere termică de 2,3 grade fata de normalul perioadei 1981 – 2010, iar cel mai cald an din istorie a avut şi cel mai călduros Crăciun cu o maximă de 17 grade Celsius, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, citat de Agerpres

România sprijină efortul Uniunii Europene (UE) de a combate atât cauzele, cât şi efectele încălzirii globale, conştientă fiind că atingerea ţintelor nu se poate realiza individual, deoarece modalităţile practice prin care putem să reducem emisiile de carbon şi emisiile de gaze cu efect de seră, presupun un efort comun, concertat, statele având obligaţia de a respecta angajamentele pe care părţile şi le-au asumat prin Acordul de la Paris şi prin Pactul Climatic de la Glasgow, adoptat în 2021. Astfel, România susţine determinarea Uniunii Europene de a căuta soluţii eficiente pentru a răspunde nevoilor diverse ale ţărilor vulnerabile care se confruntă cu efectele schimbărilor climatice şi este solidară cu acestea şi şi-a asumat reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, şi atingerea neutralităţii climatice până în 2050” a declarat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet.

Temperatura medie la suprafaţa globului a atins cote record în primele 11 luni ale anului, potrivit observatorului european Copernicus: din ianuarie până în noiembrie, mercurul a fost în medie cu 1,46 grade Celsius mai mare decât în perioada 1850-1900. Ca urmare, 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată în ceea ce priveşte media anuală. În fiecare lună au fost înregistrate temperaturi record, noiembrie, fiind luna care a încheiat cea mai caldă toamnă boreală, din emisfera nordică, din timpurile moderne.

2023 are acum şase luni şi două anotimpuri care au depăşit recordurile. Această lună noiembrie extraordinară, care include două zile cu temperaturi cu 2 grade peste nivelurile preindustriale, înseamnă că 2023 este cel mai cald an înregistrat vreodată în istorie„, a declarat Samantha Burgess, şef adjunct al Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice (C3S).

Şi pentru România, cu o temperatură medie de 12,5 grade şi abatere termică de 2,3 grade faţă de normalul perioadei 1981 – 2010, 2023 a fost cel mai cald an din istorie. Cel mai cald an din istorie a avut şi cel mai călduros Crăciun. Maxima zilei a fost de 17 grade Celsius, iar la staţia meteo de la Calafat, s-au înregistrat, aproape 21 de grade, un record de temperatură al ultimilor şase ani. O masă de aer tropical a ajuns din sudul continentului în ţara noastră şi, astfel, s-au atins temperaturi foarte ridicate în decembrie. Ziua de sâmbătă, 21 octombrie, a fost extrem de caldă, cu recorduri la 129 de staţii din ţara noastră, pentru istoria recentă, de când se fac măsurători.

Citește și:

spot_img

Ultimele știri