Cum arată scrumierele stradele sustenabile

Orașele București, Iași și Constanța și-ar putea schimba scrumierele stradale cu unele sustenabile, inspirate din sculpturile urbane, dinamisul orașului sau natura înconjurătoare, modelele putând fi alese din cele trei proiecte câștigătoare ale competiției de design urban și de obiect #AlegeAsumat.

Competiția de design este parte a inițiativei BAT România „Alege Asumat un Oraș Curat”, campanie dezvoltată în București, Iași și Constanța începând cu anul 2019 și prin care s-au colectat peste 1,7 tone de mucuri de țigări valorificate apoi energetic, cu zero impact asupra mediului.

Apelul către arhitecți, designeri, artiști și studenți a avut ca temă conceperea de scrumiere stradale și scrumiere individuale/portabile (pocket ashtrays). Din cele peste 70 de echipe participante, membrii juriului au ales trei proiecte câștigătoare, dar și trei mențiuni speciale.

„Prin intermediul campaniei noastre subliniem atât importanța alegerilor informate și asumate, cât și impactul pe care acestea îl au asupra mediului și a comunității și credem că numărul mare de arhitecți, designeri și artiști care au răspuns într-un mod creativ inițiativei noastre demonstrează că facem pași importanți în direcția construirii unui viitor mai bun”, a declarat Ileana Dumitru, director juridic și relații publice, aria Europa Centrală și de Sud din cadrul BAT.

Locul I a fost câștigat de Timotei Hotea cu proiectul „Living Box”, în care scrumiera stradală a fost gândită asemenea unei sculpturi urbane.

Locul al II-lea a fost câștigat de Florin Costin Dogaru din Râmnicu Vâlcea cu o scrumieră urbană modulară inspirată din dinamismul orașului.

Locul al III-lea de Radu Prusan din București cu proiectul „Matca”, care a pornit de la imaginea stupului și a albinelor care lucrează pentru binele comun, iar noi, similar lor, putem acționa individual pentru binele comunității.

În evaluarea proiectelor, membrii juriului (prof. univ. dr. Petru Lucaci, arh. Claudius Pop, arh. Adrian Ciocăzanu) au luat în considerare patru criterii:

  • expresia estetică și creativă/inovatoare a designului propus;
  • gradul de funcționalitate;
  • adecvarea la temă și la cerințele specifice ale competiției;
  • posibilitatea de implementare a proiectelor.

Competiția igloo a însumat premii în valoare de 6000 Euro (3000 Euro premiul I; 2000 Euro premiul II; 1000 Euro premiul III) și s-a adresat exclusiv persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

spot_img

Ultimele știri