Bulgaria a aprobat extinderea minei de aur de la Chelopech

Ministerul bulgar al Mediului a acordat, dupa multe amanari, aprobarea extinderii minei de aur de la Chelopech, detinuta de compania canadiana Dundee Precious Metas Inc, informeaza Reuters.

„Ministerul bulgar al Mediului si Apelor a semnat certificatul de mediu pentru proiectul de extindere a minei de la Chelopech”, se arata intr-o declaratie a companiei.

Aprobarea vine dupa ce Dundee a fost de acord sa plateasca o taxa anuala mult mai mare Bulgariei pentru exploatarea minei si a permis guvernului sa detina 25% din actiunile unei facilitati de procesare a aurului si cuprului in valoare de 155 de milioane de dolari care va fi construita.

Aceasta decizie pune capat unei situatii conflictuale intre compania canadiana si noul stat membru UE care a durat doi ani. Dundee sustine ca aprobarea ii permite sa extinda rata anuala de procesare de la mina Chelopech la 2 milioane de tone pe an fata de 950.000 de tone, in prezent.

Compania a fost de acord sa plateasca o taxa in valoare de intre 2 si 8%, in functie de profitabilitate. Taxa anterioara varia intre 0,75 si 4%.

spot_img

Ultimele știri