Amenzi de pana la 25.000 lei pentru comerciantii care nu-si indeplinesc obligatiile de reciclare 

Comerciantii si distribuitorii de produse ambalate vor fi sanctionati, de la 15 mai, daca nu vor avea o evidenta cu privire la indeplinirea obligatiilor de reciclare, potrivit unor modificari aduse legisaltiei (HG 621/2005).

Masurile vizeaza direct agentii economici care pun pe piata produse ambalate pentru a-i determina pe cat mai multi sa isi indeplineasca tintele de reciclare.

Agentii comercianti vor avea obligatia sa verifice daca producatorii si importatorii produselor ambalate se afla pe lista celor care isi indeplinesc obligatiile legale de reciclare si valorificare a ambalajelor introduse pe piata – lista ce va fi disponiblia pe site-ul Administratiei Fondului pentru Mediu. 

Nerespectarea acestor obligatii de catre comercianti atrage dupa sine sanctiuni in cuantum de 15.000-25.000 lei, agentul constatator fiind Garda de Mediu. 

In prezent, nu toate companiile care pun pe piata romaneasca produse ambalate isi indeplinesc obiectivele de reciclare. 

Inasprirea drastica a legislatiei privind reciclarea ambalajelor puse pe piata este aplicata ca urmare a cresterii semnificative a obiectivelor de reciclare stabilite pentru producatorii si importatorii de produse ambalate (pentru perioada 2011-2012). 

Raluca Petrescu

Cititi si:

CE: Procentul de reciclare din Romania este de 1%, la o medie europeana de 24%

Autoritatile sunt obligate sa implementeze sisteme de colectare selectiva, din 2012

Fonduri de 1 miliard de euro pentru gestionarea deseurilor, disponibile prin POS Mediu

 

spot_img

Ultimele știri