Ziua Europeana a Parcurilor, sarbatorita maine

Europenii var sarbatori maine Ziua Europeana a parcurilor, ce are loc in fiecare an, la 24 mai. Cu aceasta ocazie, in Capitala vor avea loc mai multe actiuni de promovare a masurilor pentru protejarea spatiilor verzi din Bucuresti.  

Bucurestenii care vor sa afle ce planuri au autoritatile pentru parcurile Capitalei sau cum pot contribui ei insisi pentru bunastarea acestora pot participa la conferinta „Voluntariat – pentru natura, pentru tine”, organizata de Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB).

Evenimentul se va desfasura in Parcul Herastrau, in pavilionul Expozitional A. La actiune vor fi prezenti: Silvian Ionescu – Comisar General al Garzii Nationale de Mediu, Petre Dumitru – consilier comunicare al Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, doamna Madalina Cozma – Director Programe si Relatii Publice Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, Raluca Fiser – presedinte Green Revolution, Silvia Bucur – presedinte Fundatia PRAIS si Liviu Popeneciu – presedinte ROREC.
 
„Este al doilea an in care sarbatorim Ziua Europeana a Parcurilor ca membru al Asociatiei EUROPARC. Ne dorim sa aducem astfel in atentia cetatenilor si mass media, actiunile si programele noastre de protejare a naturii”, a declarat Radu Popa, director general ALPAB.

Pentru a marca simbolic Anul Voluntarului, conferinta va fi urmata de o actiune de plantare in zona Expoflora, unde invitatii, alaturi de personalul ALPAB, isi vor aduce contributia la infrumusetarea spatiului verde din Herastrau.

Expozitie foto la Palatul Parlamentului

”Ziua europeana a Parcurilor” este data la care, in anul 1909, au fost declarate, in Suedia, primele 9 parcuri nationale din Europa.

De asemenea, anul 2011 a fost declarat de catre Comisia Europeana, Anul European al Voluntariatului, astfel incat, tema din acest an a evenimentelor ce vor fi organizate cu ocazia Zilei Europene a Parcurilor este ”Fii voluntar – natura are nevoie de tine”.

Cu scopul de a marca importanta acestui eveniment si de a ilustra necesitatea conservarii si protejarii unor esantioane reprezentative ale biodiversitatii si ecosistemelor naturale, Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, impreuna cu Ministerul Mediului si Padurilor, Fondul Mondial pentru Natura – WWF si cu sprijinul Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, organizeaza la Palatul Parlamentului din Bucuresti, o expozitie de fotografii si o sesiune de prezentari privind activitatile desfasurate in parcurile nationale si naturale din Romania.

Evenimentul va avea loc in Sala Brancusi a Palatului Parlamentului incepand cu ora 12:00. Accesul participantilor se va face pe latura din dreptul Parcului Izvor.

Raluca Petrescu
 

Cititi si:

Ziua Internationala a Biodiversitatii, sarbatorita astazi

Comisia Europeana organizeaza un concurs pe Facebook pentru sustinerea biodiversitatii. Premiul – o excursie in Transilvania

spot_img

Ultimele știri