Timisoara: Seminar pe tema finantarii proiectelor energetice

Pe 22 septembrie, Ministerul Economiei organizeaza la Timisoara un seminar cu tema Accesarea Fondurilor Structurale pentru Finantarea Proiectelor de Investitii in Sectorul Energetic, informeaza site-ul ministerului.

Aceste proiecte pot beneficia de finantare in cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice, Axa prioritara 4 – Cresterea eficientei energetice si a securitatii furnizarii, in contextul combaterii schimbarilor climatice.

La eveniment vor participa reprezentanti ai Ministerului Economiei, care vor prezenta, printre altele, domeniile de interventie si modalitatile de selectie, implementare si monitorizare a proiectelor din cadrul Axei 4, vor raspunde la intrebarile potentialilor beneficiari ai fondurilor structurale dedicate sectorului energetic si vor formula sugestii si recomandari pe baza bunelor practici constatate in derularea proiectelor.

Evenimentul va avea loc cu incepere de la ora 9:30 in sala de conferinte a hotelului Best Western Ambassador din Timisoara.
 

spot_img

Ultimele știri