Pretul unui certifcat de emisii de carbon a scazut cu 28% comparativ cu inceputul anului, au declarat pentru Green Report surse din piata.
„In Romania, ca de altfel in toata Europa, pretul pentru un certficat CO2 este de 10,05 euro (…) La inceputul anului pretul era de 13,90 euro per unitate, iar pentru o scurta perioada de timp a ajuns la 17 euro. Astfel, fata de inceputul anului pretul a marcat o scadere de 3,85 euro, adica 28%. Principalul motiv pentru aceasta scadere il constituie surplusul de certificate de pe piata. Diferite analize estimeaza un surplus de 200 milioane de unitati”, au spus acestea.
Potrivit surselor citate sunt inca multe incertitudini care pot influenta in mod pozitiv sau negativ pretul certificatelor. Cu toate acestea sentimentul general este acela ca pretul nu va atinge prea curand nivelul de 17 euro, cat era in vara, si nici pe cel de la inceputul anului.
„Jucatorii sunt destul de pesimisti. Piata fiind conectata cu alte asemenea piete din Europa si Statele Unite este foarte sensibila la tot felul de stiri, un exemplu este criza datoriilor tarilor UE care a avut o contribuite la scaderea preturilor”, au declarat sursele Green Report.
In schimb suspendarea Romaniei de la tranzactionarea certificatelor de emisii de carbon se pare ca nu a avut o influenta asupra acestei piete, cel putin nu din perspectiva preturilor.
„Nu credem ca piata a reactionat la suspendarea Romaniei. Cota acesteia la nivelul pietei UE este de aproximativ 4%. Partea mai putin placuta este data de incapacitatea companiilor romanesti de a participa la schimburile internationale, deoarece nu mai pot transfera astfel de certificate”, au mai spus sursele.
Supraoferta nu justifica scadera
"Obiectivul nostru principal este conformarea. Aceasta scadere nu ne afecteaza acum in mod direct, mai ales ca Registrul Romaniei este inchis din cauza suspendarii eligibilitatii Romaniei, si indiferent cat de scazut ar fi pretul nu le putem repatria in cazul in care le-am cumpara. Companiile noastre au alocate un anumit numar de certificate care, in functie de activitatea acestora, vor fi predate pentru conformare. Insa, scaderea preturilor la certificatele CO2 reprezinta un semnal de alarma in privinta nivelului economic al Europei. Chiar supraoferta de pe piata nu justifica aceasta scadere", a declarat pentru Green Report, Otilia Ticleanu, consultant Interagro.
Potrivit acesteia, nivelul actual al pretului este apropiat de cel inregistrat in 2008, atunci cand criza economica a fost declansata de falimentul Lehmann Brothers. Pretul a fost de 8 euro pentru o unitate.
"Predictiile analistilor de piata consacrati pentru finele anului 2011 erau de 18 – 20 euro/certificat EUA. Pe de alta parte, daca facem o medie a anului in curs, valoarea care rezulta este de 14 Euro/EUA. In concluzie depinde de unghiul din care privesti", a conchis Ticleanu.
Foto: treehugger.com
Citeste:
Borbely: Pana in aprilie sper sa fie ridicata suspendarea tranzactionarii certificatelor CO2
Borbely: Sper ca perioada de suspendare sa nu depaseasca 6 luni
Nagy Iosif, presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, demisioneaza
Romania, suspendata de la tranzactionarea certificatelor de emisii de carbon