Hidroelectrica aproape de finalizarea unei investitii de 400 milioane euro

Hidroelectrica a pus in functiunea la hidrocentrala Rusanest, Olt, cel de-al 17-lea hidroagregat retehnologizat (dintr-un total de 20) care face parte dintr-un proiect unic in Europa: salba de 5 hidrocentrale dotate, fiecare, cu 4 turbine-pompa. Pe langa productia de energie, acestea vor putea transporta apa, pe o distanta de circa 100 km, de la varsarea Oltului in Dunare, in amonte, pana la acumularea Slatina/Ipotesti, asigurand astfel servicii de sistem si rezerve de apa pentru irigarea terenurilor agricole.

Pana acum costurile lucrarilor realizate se ridica la aproximativ 385 milioane euro. Investitia finala pentru intregul proiect va ajunge la aproximativ 400 milioane euro si asigura o crestere semnificativa a capacitatilor de productie si a eficientei energetice.

Un volum de apa de 240 metri cubi pe secunda, jumatate din debitul mediu multianual al Oltului, ar putea fi pompat in sens invers curgerii raului, asigurandu-se astfel servicii de sistem necesare in gol de consum, adica, in situatia in care energia produsa noaptea sau la sfarsit de saptamana, in special in centrale eoliene si la grupurile 3,4 Cernavoda, nu va putea fi consumata in Sistemul Energetic National.

Un pret de patru ori mai mare per MW instalat

Potrivit administratorului judiciar al Hidroelectrica, reprezentantul EuroInsol, Remus Borza, Hidroelectrica a platit, pentru retehnologizarea celor 20 de hidroagregate ale ansamblului de cinci hidrocentrale – Ipotesti, Draganesti, Funzaru, Rusanesti si Izbiceni – un pret mai mare de patru ori pe MW instalat, in cadrul contractului incheiat cu consortiul Voith Siemens Hydro Power Generation.

"Contractul cu Consortiul Voith Siemens Hydro Power este de aproape 400 milioane euro, desi primul studiu de fezabilitate, in 2001, era de 123 milioane euro. Pentru retehnologizare, in 2003, s-a ajuns la concluzia ca nu doar partea mecanica trebuie refacuta, ci si partea electrica in cazul celor 20 de hidroagregate. Astfel, primul studiu de fezabilitate a fost inlocuit. Componenta de electrica reprezinta 30% din componenta mecanica. in acest caz, partea mecanica a fost 123 milioane euro, iar partea electrica a reprezentat diferenta pâna la 356 milioane euro. Consortiul Voith Siemens Hydro Power a primit, prin incredintare directa, in 2003, contractul in valoare de 356 milioane euro. in final, in februarie, cand vom trage linie, se va ajunge la 400 milioane euro. Calculand la MW produsi, pretul pentru un MW este de patru ori mai mare decât in mod normal", a afirmat Remus Borza.

Acesta a precizat ca a demarat negocieri cu consortiul Voith Siemens Hydro Power, deoarece compania are nevoie de noi retehnologizari, insa se asteapta de la acestia sa vina cu discounturi serioase.

Foto: capital.ro

Cosmin Zaharia

Citeste: 

Retehnologizarea CHE Islaz depinde de cormoranul pitic

Seceta evapora 20 la suta din productia Hidroelectrica

Euro Insol denunta si contractul cu Electrocentrale Deva

 

Hidrocentrala Nehoiasu II, investitie de 750 milioane euro

Peste 6 miliarde euro, orizontul de investitii al Hidroelectrica

Hidroelectrica finalizeaza prima parte a unei investitii de 500 milioane euro

Hidroelectrica: contractele bilaterale, denuntate

Pierderi de 1,3 miliarde euro pentru Hidroelectrica

Seceta duce Hidroelectrica in situatie de forta majora

 

spot_img

Ultimele știri