Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat, sambata, la Alba Iulia, ca ministerul pe care il conduce va reanaliza contractul privind proiectul minier de la Rosia Montana si va decide daca va propune o renegociere, afirmand ca el si-ar dori o renegociere favorabila pentru statul roman.
Ministrul Economiei a spus ca documentul este "in curtea" Ministerului Economiei, precizand ca a purtat deja o discutie cu premierul Emil Boc privind posibilitatea de a fi imbunatatite beneficiile statului roman, potrivit Mediafax.
"Noi putem sa facem o reanalizare a lui. Am purtat o discutie cu premierul, pentru a discuta conditiile in care a fost incheiat acest contract, sa vedem daca putem imbunatati pentru ceea ce inseamna un beneficiu al statului roman. Cred ca o astfel de discutie nu are de ce sa nu fie oportuna", a afirmat Ariton.
El a adaugat ca o reanalizare la nivel de companie si la nivel de minister privind contractul de la Rosia Montana va avea loc, precizand ca aceasta va fi facuta documentat, cu specialisti.
"Acest lucru va trebui prezentat intr-o sedinta de Guvern, bineinteles fundamentat, pentru a putea intra intr-un dialog cu partenerii, in situatia in care vom ajunge la o concluzie in acest sens", a spus Ariton.
Intrebat cand va fi facuta aceasta analiza, Ion Ariton a raspuns ca nu poate da un termen cert.
"Bineinteles, ca orice partener intr-un contract – suntem ca stat partener in acest contract -, mi-as dori o renegociere favorabila pentru statul roman si, de ce nu, ati vazut exemplul de la Bechtel, un exemplu elocvent, cand colega noastra a renegociat acest contract si au fost niste clauze favorabile parteneriatului roman", a spus Ariton.
Citeste:
Aurul este doar miza aparenta a contractului Rosia Montana
Traian Basescu: O sa ma ocup si de desecretizarea contractului Gold Corporation
Cei mai bogati oameni ai lumii sunt implicati in proiectul Rosia Montana
Presedintele ANRM: In Romania nicio exploatare de aur nu este activa
Borbely: "Rosia Montana e clar o prioritate, oricum am lua-o!"
Borbely: Sper ca perioada de suspendare sa nu depaseasca 6 luni
Incidente la primaria Rosia Montana
Traian Basescu, la Rosia Montana: ”Daca ne prindea cresterea pretului la aur in plina exploatare?”