In 2012, cele opt centre ale programului I’Velo, organizat de Raiffeisen Bank si Green Revolution, isi vor intampina beneficiarii intr-o noua atmosfera.
“Anul acesta, atat bicicletele cat si centrele I’Velo au fost innoite. Bicicletele sunt mult mai confortabile, fiind destinate publicului de toate varstele. Spatiile dedicate inchirierii bicicletelor au o suprafata mai mare decat anul trecut si sunt modernizate atat din punctul de vedere al designului cat si din acela al functionalitatii. Din punct de vedere tehnic, principala modificare o reprezinta implementarea sistemului informatizat de prelucrare a datelor”, a declarat, pentru Green Report, Corneliu Belciug, director de programe Green Revolution.
Spatiul destinat angajatilor Green Revolution va fi un container multifunctional, cu elemente exterioare de culoare galbena – culoarea bicicletelor I’Velo. Pentru confortul publicului si al angajatilor, precum si pentru protejarea bicicletelor, noile centre vor avea copertine care sa apere de soare si de ploaie.
La randul lor, rastelele pentru biciclete vor avea o structura moderna, transparenta, care sa mascheze cat mai putin mediul natural.
950 de biciclete galbene in intreaga tara
Primul centru I’Velo se va deschide sambata, 7 aprilie, in Parcul Herastrau din Bucuresti, urmand a functiona in zona Expo Flora. Spatiul alocat acestuia a devenit deja un obiectiv cautat in Parcul Herastrau, de catre tinerii care doresc sa inchirieze biciclete. Pe masura ce se apropie momentul inaugurarii, interesul bucurestenilor pentru noul program I’Velo este din ce in ce mai mare.
In total, I’Velo 2012 va avea la dispozitie opt centre de inchiriere, in sase mari orase: Bucuresti (trei centre), Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov, Iasi si Constanta. Pentru prima etapa a programului, la nivelul intregii tari vor fi puse la dispozitie 500 de biciclete galbene – cate 100 la fiecare centru. In etapa a doua, numarul de biciclete va fi sporit cu inca 450, a precizat, pentru Green Report, Razvan Nastase, managerul proiectului de bike-sharing.
I`Velo, cel mai mare program de bike-sharing din Romania
I’Velo este primul si cel mai mare proiect national de bike-sharing, fiind lansat de Green Revolution si Raiffeisen Bank pe 9 mai 2010.
Anul trecut, bicicletele I’Velo au fost puse la dispozitia locuitorilor din Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca si Iasi, in perioada martie – octombrie 2011, atat in timpul saptamanii, cat si in weekend, in intervalul orar 10.00 – 20.00.
6 milioane de kilometri parcursi in numai un an
In perioada 2010-2011, romanii au petrecut pe bicicletele I’Velo peste un milion de ore si au parcurs mai mult de 6 milioane de kilometri.
Prin utilizarea transportului ecologic, pe doua roti, in locul autovehiculelor, romanii au facut o economie de peste 800 de tone la dioxidul de carbon emis in atmosfera.
De asemenea, proiectul a creat 70 de locuri de munca, iar marca a avut 5 milioane de vizualizari si 500 de aparitii in mass-media romanesti si internationale.
Bicicletele I’Velo au fost folosite de peste 2500 de persoane la 32 de evenimente (Noaptea Institutelor, Noaptea Galeriilor, Noaptea Bibliotecilor, Bucharest Summer University, Peninsula, Best’fest, Recicloniada, Let’s do it Cluj, Cursa ratustelor Oradea etc).
Partenerii I’Velo
Programul I`Velo, initiat de Raiffeisen Bank si Green Revolution, se desfasoara sub inaltul patronaj al Ministerului Mediului si Padurilor, cu sprijinul primariilor din Bucuresti, Timisoara, Brasov, Cluj-Napoca, Iasi si Constanta, precum si al Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti.
Citeste si:
I Love Velo a castigat premiul National Energy Globe, "Oscarul pentru mediu"