Oficialii companiei americane Ford au lansat astazi, la Salonul Auto de la Geneva, noul model B-Max, care va fi produs exclusiv la fabrica de la Craiova si care va fi cel mai economic automobil din clasa sa.
Reprezentantii Ford au afirmat ca automobilul este cu pana la 15% mai eficient, din punct de vedere al consumului si emisiilor, fata de principalii sai competitori, Opel Meriva si Renault Grand Modus.
Astfel, monovolumul va fi echipat cu doua versiuni de motorizari, una pe benzina, de 1 litru, si una diesel, de 1,6 litri, iar cel mai redus consum mixt de combustibil va fi de 4 litri la suta de kilometri.
Tehnologia SYNC
B-Max include o serie de tehnologii care reduc consumul de combustibil si emisiile de CO2, printre care sistemul Start/Stop, care opreste automat motorul cand autovehiculul este in stationare si sistemul de informare a soferului Ford Eco Mode, care ii ajuta pe soferi sa adopte un stil de condus mai economic.
De asemenea, Henrik Nenzen, presedintele Companiei Nationale Ford, a declarat in exclusivitatea pentru Green Report ca automobilele vor fi echipate cu sistemul Emergency Assistance, parte integranta din tehnologia SYNC, care apeleaza automat 112 in caz de accident si transmite coordonatele GPS ale autovehiculului pentru ca echipajele de interventie sa poate interveni mai rapid. Totodata, noul model este echipat cu Gear Shift Indicator, un sistem care indica cele mai eficiente puncte de schimbare a vitezelor si Smart Regenerative Charging, care incarca bateria in cele mai economice puncte de pe parcursul unei calatorii.
B-Max, pe piata din septembrie
Monovolumul va fi produs exclusiv la uzina Ford de la Craiova și va fi lansat pe piata din Romania in vara acestui an, urmand ca primele livrari sa fie efectuate in luna septembrie.
El a spus ca doua unitati ale modelului, lansat marti la Salonul Auto de la Geneva, vor fi prezentate pe plan local pe 22 martie, data la care va incepe preluarea comenzilor. Reprezentantii Ford Romania au anuntat ca in acest an vor fi produse 60.000 de unitati B-Max, iar anul viitor peste 100.000.
Citeste:
Vehiculele "verzi" defileaza la Geneva
Citroen C-Zero, zero poluare (Vezi video)
Avem masini electrice, dar lipsesc statiile de alimentare
Drive Test Green Revolution: Citroen C-Zero alearga prin oras cu puterea unui diesel