Speciile marine aflate pe cale de dispariție, salvate cu plase de pescuit iluminate

Un studiu a constatat că plasele de pescuit care strălucesc în verde cu lumini LED pot împiedica țestoasele marine, rechinii și diavolii de mare, inclusiv multe alte specii marine amenințate, să se încurce accidental, potrivit World Economic Forum.

Potrivit experților, capturile accidental reprezintă 40% sau 38 de milioane de tone din capturile totale la nivel global.

Studiul publicat în revista Current Biology a comparat performanța plaselor de pescuit obișnuite (panouri verticale de plase care atârnă sub suprafață) cu cele iluminate de pe coasta Baja California, Mexic. Captura accidentală totală a scăzut cu 63% , iar numărul rechinilor și diavolilor de mare a scăzut cu 95%. Foarte important, studiul nu a găsit nicio reducere semnificativă a cantității de pește vizat capturat.

Dar de ce luminile LED funcționează atât de bine la unele specii precum rechinii rămâne un mister. „Răspunsul sincer este: nu știm”, a spus Jesse Senko, un biolog în conservarea marinei la Universitatea de Stat din Arizona, care a condus studiul.

Din păcate, una dintre cele mai mari provocări este dată de rentabiliatea plaselor iluminate. Bateriile pentru luminile LED sunt scumpe și necesită costuri operaționale continue, care pot fi deosebit de ridicate pentru pescarii din țările în curs de dezvoltare.

Jesse Senko derulează un experiment cu plase cu lumini alimentate cu energie solară, despre care a spus că pot dura o săptămână după o expunere de doar 30 de minute.

Michael Osmond, manager senior de program pentru Echipa Oceanelor a World Wildlife Fund, care nu a fost implicat în studiu, a spus că tehnologia este promițătoare și extrem de necesară.

„Majoritatea (capturile accidentale) sunt aruncate înapoi în apă și, prin urmare, sunt irosite”, a adăugat Osmond. „Captura accidentală conduce o mulțime de specii spre dispariție”.

Potrivit unui studiu publicat în 2019, 29% din speciile de pește și fructe de mare comestibile au scăzut cu 90%.

spot_img

Ultimele știri