Scaderea valorii certificatelor verzi este inoportuna

Scaderea valorii certificatelor verzi este inoportuna deoarece s-ar aplica retroactiv si ar afecta planurile de afaceri deja existente, a declarat George Ciubotaru, director Diviziei Energie Verde a Electroalfa, in cadrul ZF Power Summit ’13.

Cred ca aceasta schimbare facuta pana la data care era stabilita prin lege, 1 februarie 2014, ar putea sa aiba un efect de destabilizare, in special in zona fotovoltaica. Schimbarile care apar anterior si contrazic legile nu fac decat sa inchida aceasta industrie”, a spus Ciubotaru.

In opinia vicepresedintelui EnergoBit, Stefan Gadola, uniformizarea ajutorului financiar pentru toate tipurile de energii regenerabile este normala, insa reducerea pretului maxim va duce la scaderea investitiilor in sector.

Romania a semnat un acord ca va produce energie alternativa. Sistemul ales de noi pentru finantare este acela cu certificate verzi. Producatorii care nu achizitioneaza cota lor de certificate verzi trebuie sa achite pana la 130 de euro per certificat. Daca nu se produc suficiente certificate verzi, se vor plati penalitati. Daca nu producem suficienta energie alternativa, vor veni si penalitati din partea Uniunii Europene”, a mai spus Gadola.

 

 

spot_img

Ultimele știri