România vrea să instaleze centrale de energie regenerabilă de 6,9 GW până în 2030

România susţine ţintele europene de reducere a emisiilor de dioxid de carbon şi şi-a asumat instalarea, până în 2030, a unor centrale de producere a energiei din surse regenerabile de 6,9 GW, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Energiei Dan Drăgan, citat de Agerpres.

El a participat la o dezbatere online pe tema tranziţiei energetice, organizată de compania de consultanţă PwC.

„România şi-a asumat şi susţine reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 55% până în 2030 şi, totodată, neutralitatea climatică la nivelul anului 2050. În acest sens, la nivelul Ministerului Energiei, a fost elaborată o strategie şi un Plan Integrat Energie Schimbări Climatice”, a spus Drăgan.

Strategia se află în faza de avizare instituţională, iar PNIESC va urma imediat aceeaşi procedură, a adăugat el.

„În PNIESC, ne-am asumat o ţintă de 30,7% (energie din surse regenerabile în consumul naţional – n. r.) în anul 2030, care presupune instalarea de capacităţi noi de energie regenerabilă de 6,9 GW, capacitate nouă instalată. Această capacitate va fi instalată în această decadă având la bază mai mulţi piloni. Unul dintre acestea va fi adaptarea cadrului legislativ şi de reglementare. Al doilea – punerea la dispoziţia operatorilor din piaţă a unor resurse importante. Al treilea – creşterea factorului de capacitate pe diverse tehnologii, care le va putea aduce la nivelul de a sta singure în piaţă, fără ajutor”, a precizat oficialul ministerial.

El a arătat că, totodată, autorităţile române sunt foarte atente la discuţiile despre taxonomie. Potrivit lui Drăgan, va trebui ca, pe lângă capacităţile de energie regenerabilă, să avem şi capacităţi de echilibrare şi de stocare.

„Suntem încântaţi că există interes pentru capacităţi noi de producţie de energie în România şi suntem încrezători că ne vom atinge ţintele asumate”, a subliniat Drăgan.

În România, cărbunele rămâne principalul poluator industrial. Datele EU-ETS de comercializare a certificatelor de carbon pentru anul 2020 publicate de Comisia Europeană arată o scădere cu 5,2 Mt a dioxidului de carbon emis în atmosferă de instalațiile industriale din România. În total au fost emise 32 de Mt de CO2, față de 37 Mt în 2019. România ar trebui ca până în 2030 să reducă emisiile din sistemul EU-ETS cu cel puțin 43,9% față de 2005.

Țara noastră are însă un obiectiv de reducere a poluării complet lipsit de ambiție, motiv pentru care a fost și criticată de Comisia Europeană: ținta a fost atinsă încă din 2019. Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) prevede o creștere a emisiilor până în 2025 și o scădere mai accelerată până în 2030. Țintele vor trebui însă actualizate în acord cu decizia statelor Uniunii Europene de a reduce toate emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% față de 1990.

spot_img

Ultimele știri