România riscă să rupă EuroVelo 6. Bicicliștii ar putea ajunge la Marea Neagră numai prin Bulgaria

România riscă să devină veriga lipsă a uneia dintre cele mai importante rute de cicloturism ale Europei – EuroVelo 6, coridorul continental care leagă Atlanticul de Marea Neagră. Două proiecte majore sunt în întârziere, unul a fost retras complet din PNRR, iar experții din domeniu avertizează că țara noastră ar putea rata definitiv oportunitatea de a se conecta la rețeaua velo europeană.

„Este o întârziere uriașă, iar autoritățile refuză să ne răspundă la întrebări. Noi nu știm dacă în acest moment s-a construit ceva”,

spune Radu Mititean, președintele Federației Bicicliștilor din România.

Proiect retras: 671 km pierduți pe Dunărea de Jos – o lovitură directă pentru EuroVelo 6

Cel mai dramatic blocaj îl reprezintă proiectul „Cicloturism la Dunărea de Jos” (693 km), din care 671 km se suprapun cu EuroVelo 6. Liderul de proiect, CJ Călărași, a solicitat MDLPA încetarea contractului, după ce nu a respectat termenele de implementare.

În logica PNRR, acest lucru înseamnă pierdere de finanțare și, implicit, dispariția unui întreg segment de pe ruta europeană.

„Despre acest traseu EuroVelo 6 se discută din 1997. Au trecut aproape 30 de ani și România nu a reușit nimic”,

a subliniat Mititean.

La momentul la care Ministerul Dezvoltării a răspuns la solicitarea Green Report, proiectul „Traseu EuroVelo 6 Mehedinți-Dolj-Olt” se afla în faza în care toate cele trei consilii județene și-au publicat procedurile de achiziție pentru servicii de elaborare proiect tehnic și execuție lucrări în SEAP, aflându-se în faza de evaluare a ofertelor depuse.

În aceste condiții este greu de crezut că proiectele vor mai putea fi finanțate prin PNRR, pentru că termenul-limită este primăvara anului viitor.

Acest traseu este implementat de Consiliul Județean Dolj, în calitate de lider, și Consiliile Județene Mehedinți și Olt, în calitate de parteneri. Obiectivul constă în amenajarea unui traseu cicloturistic în lungime de 356 km, care se suprapun integral cu ruta EuroVelo 6 de pe teritoriul celor trei județe.

Vestul țării, tot în urmă: licitații întârziate pe 279 km de EuroVelo 6 și 13

Situația este critică și în vest, în proiectul de 1.729 km „Cu bicicleta prin vest”, implementat de CJ Timiș împreună cu Caraș-Severin, Arad și Hunedoara.

Aici:
96,16 km (Timiș) se suprapun pe EuroVelo 13,
183,21 km (Caraș-Severin) pe EuroVelo 6.

Procedurile se aflau însă abia în faza de depunere sau pregătire a ofertelor, la mai bine de doi ani de la semnarea contractelor și la mai puțin de doi ani înainte de termenul final al PNRR.

Mititean spune că întârzierea a plecat încă din start: „Proiectele au fost demarate cu întârziere. Documentația a pornit abia în toamna lui 2022.”

Un alt blocaj major a fost lipsa terenurilor necesare amplasării pistelor.

Radu Mititean a explicat că autoritățile locale, care trebuie sa realizeze pistele, nu dețineau terenurile necesare.

Acest lucru a întârziat atât studiile tehnice, cât și lansarea licitațiilor.

Sursa: https://www.researchgate.net

Bulgaria și Serbia au avansat. România rămâne „zona moartă” din Balcani

Deși are relief mult mai dificil pe anumite sectoare, Serbia a reușit să amenajeze piste în Clisura Dunării. Iar în acest moment, EuroVelo 6 se oprește, de fapt, la granița României.

Și Bulgaria, deși a stagnat ani buni, a luat avans, potrivit lui Mititean.

Asta înseamnă că traseul ar putea continua până la Marea Neagră prin Bulgaria — o oportunitate ratată pentru România de a atrage turiști în zona litoralului.

Astfel, România rămâne singura țară de pe ruta Dunării care, la aproape trei decenii de discuții, nu a realizat niciun segment funcțional care să respecte standardele EuroVelo.

Federația Bicicliștilor atrage atenția că România ar fi putut accesa și fonduri Interreg, pentru rute transfrontaliere cu Bulgaria și Serbia. Însă nefinalizarea proiectelor prin PNRR riscă să blocheze inclusiv aceste oportunități.

Dacă nu reușim prin PNRR, nu se va mai conecta nimic cu nimic. Șansele să primim fonduri suplimentare sunt minime”, a mai adăugat Mititean.

Prețul de 82.500 euro/km – „generos”, dar nu costul era problema

Potrivit schemei de finanțare, amenajarea unui kilometru de traseu costă 82.500 euro fără TVA.

Pentru cei 1.306,37 km suprapuși pe EuroVelo 6 și 13, România are nevoie de 107,77 milioane euro.

Mititean subliniază că prețul nu este un impediment, dimpotrivă:

„Este un preț generos. Nu include achiziția terenurilor, iar în unele zone nu era nevoie decât de tartan. Costul nu ar fi trebuit să fie o problemă.”

Doar 53 de milioane lei plătiți din 1,6 miliarde disponibile

Până în prezent, plățile totale din PNRR pentru cele 12 proiecte se ridică la doar 53.203.391 lei, adică aproape 3% din buget.

Pentru proiectele EuroVelo, au fost achitate doar studiile de fezabilitate, în valoare de 20,6 milioane lei.

Sursa: Freerider.ro

România riscă să „rupă harta” cicloturismului european

Termenul final pentru implementarea traseelor este Trimestrul II 2026.

Din cele 12 proiecte finanțate, doar două se încadrează în prevederile OUG 41/2025 privind continuarea finanțării. Restul ar putea rămâne fără bani.

Fără segmentele din sud și vest, România rupe literalmente continuitatea EuroVelo 6, transformând ceea ce trebuia să fie o rută europeană într-o succesiune de fragmente imposibil de parcurs, cel putin prin tara noastra.

Componenta 11 – Turism și cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență privind amenajarea de trasee cicloturistice  – prevedea in total 2.404 km de trasee cicloturistice

Guvernul caută acum bani pentru a finanța, din alte surse, proiectele care vor pierde fondurile care ar fi trebuit accesate prin PNRR.

EuroVelo 6 sau EV6, cunoscută și sub numele de „Euro-velo-ruta fluviilor” sau „Pista ciclabilă europeană a fluviilor”, trebuia să fie o rută ciclabilă de tip EuroVelo în lungime de 3.653 km, care leagă Oceanul Atlantic de Marea Neagră.

Este cea mai cunoscută rută ciclabilă europeană, traversând Europa de la vest la est prin nouă țări.

CITEȘTE ȘI: 

Vânzările mașinilor electrice au crescut cu 86% în octombrie față de 2024

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri