Romania libera, Dobrogea: Galatiul, in menghina viiturilor de pe Siret si Prut

Seful inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Galati, generalul Viorel Zaharia, si seful Directiei de Gospodarire a Apelor (DGA) Galati, Nelu Caraghiulea, si-au intrerupt concediile de odihna imediat ce au aflat de inundatiile din nordul Moldovei si s-au intors la Galati pentru a evalua situatia, riscurile si masurile care trebuie luate pentru ca localitatile de pe malurile Siretului si Prutului sa nu fie inundate din cauza debitelor istorice. Judetul Galati este intr-o situatie speciala, pentru ca este "flancat" pe 90 km, de la nord la sud, de cele doua cursuri de apa pe care coboara viiturile: la est de Prut, la vest de Siret.

La sud, intre cele doua rauri este Dunarea, intre punctele de confluenta fiind doar cativa kilometri. Practic, municipiul Galati este inconjurat pe trei laturi de Dunare, Siret si Prut. Daca viiturile de pe cele doua rauri nu vor fi atenuate in acumularile de la Calimanesti, judetul Vrancea, pentru Siret si Stanca Costesti pentru Prut, zeci de sate ar fi maturate de ape, iar Galatiul ar fi strans ca intr-o menghina de viituri.

Pe Prut, ieri dimineata, la Radauti-Prut, era inregistrat un debit de 6.890 mc/s. Hidrologii au marit cantitatea deversata de la Stanca Costesti, de la 178 mc/s la 690 mc/s, pentru ca acumularea sa poata prelua imensul volum de apa. La Oancea, in judetul Galati, debitul era ieri de 102 mc/s, iar cota era de 330 cm, cu 270 cm sub cota de pericol, dar din amonte cobora deja "viitura controlata", la Dranceni, debitul fiind de 251 mc/s, specialistii prognozand o crestere a nivelului apelor cu 144 cm in 24 de ore. Chiar cresterea debitului la nivelul deversat de la Stanca Costesti, de 690 mc/s, poate pune in pericol digurile de la Prut.

Viiturile trecutului

In 2006, cand o viitura de mai mica amploare a amenintat Lunca Prutului, debitul de 400 mc/s deversat de la Stanca Costesti a pus in pericol digul de la Prut in zona km 8 a indiguirii Bratesul de Jos, unde au fost necesare lucrari de consolidare cu diguri – potcoava, la care au lucrat 200 de persoane timp de o luna si jumatate. Au fost momente critice, in care personalul societatilor agricole din indiguirea Bratesul de Jos a fost evacuat. Pe Siret, de la barajul Calimanesti era deversat un debit de 1.700 mc/s, mai mic decat cel inregistrat in amonte, in judetul Bacau, de 2.676 mc/s, iar asta insemna deja o acumulare in lac de 1.000 mc/s. In iulie 2005, cand viitura a maturat satele din Lunca Siretului, acumularea de la Calimanesti nu a mai putut stopa viitura, fiind deversat un debit de 3.350 mc/s, care a distrus sute de gospodarii.

Hidrologii sunt optimisti, sustinand ca nu vor fi probleme, dar totusi seful ISU Galati, generalul Viorel Zaharia, a demarat "reviziile" unor tronsoane de diguri. De luni dupa-amiaza, in aval de Cosmesti, la Izmail, un catun cu 34 de locuinte si 120 de locuitori, zeci de persoane lucreaza cu wolle si basculante la inaltarea unei portiuni de 200 m pe care malul Siretului era tesit. Ieri, digul de la Izmail era aproape finalizat, iar generalul Zaharia inspecta zona digurilor de la Prut, pentru a discuta cu primarii despre situatiile cu care s-ar putea confrunta si masurile ce ar trebui luate.

Dunarea scade

In opinia sefului ISU Galati, acum situatia este mai buna decat in anii trecuti, pentru ca Dunarea are un nivel scazut si nu se mai produce fenomenul de remuu, "rezistenta" intampinata de apele Siretului si Prutului la varsarea in Dunare, care marea mult presiunea asupra digurilor din zona de confluenta.

Pentru mai multe informatii viziteaza Romania libera, Dobrogea

spot_img

Ultimele știri