Subiectele de mediu ale zilei acoperă noi reglementări, investigații și măsuri climatice: sancțiuni pentru hrănirea urșilor, o fraudă de peste 200.000 de euro în Sistemul Garanție-Returnare, achizițiile de arbori din Sectorul 3 și concluziile Conferinței „Eat Smart&Local”. La acestea se adaugă debutul noii sesiuni Rabla, datele care confirmă accelerarea încălzirii globale, ordonanța ce permite comunităților să producă energie regenerabilă și acordul european privind calcularea unitară a emisiilor din transporturi.
1. Hrănirea urșilor va fi sancționată cu amenzi între 10.000 și 30.000 de lei, conform unei ordonanțe adoptate joi, 6 noiembrie. Actul normativ introduce definiții clare privind hrănirea urșilor și conceptul de urs habituat, a precizat ministrul Mediului. În cazul unui incident om-urs în intravilan, Comisia pentru Situații de Urgență poate decide intervențiile necesare fără respectarea gradualității, anunță Agerpres.
2. Trei români au obținut peste 200.000 de euro din PET-uri, după modificarea ilegală a aparatelor din Sistemul Garanție-Returnare. Polițiștii au descoperit în Strehaia o rețea care ar fi fraudat SGR prin dezactivarea dispozitivelor ce compactau ambalajele depuse. Această metodă permitea introducerea repetată a acelorași ambalaje și obținerea nelegală a garanției și tarifului de gestionare aferent sistemului, potrivit Știrile Protv.
3. Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, cumpără arbori prin achiziție directă, pentru amenajări peisagistice, în valoare de 250.000 lei. Documentația semnată de Direcția Administrarea Domeniului Public arată achiziția arborilor, după ce instituția a „măcelărit” arbori pentru borduri în iarnă, transmite Buletin de București.
4. Conferința Green Report „Eat Smart&Local” a evidențiat direcțiile majore pentru agricultura sustenabilă: extinderea agriculturii ecologice, modernizarea industriei lactatelor și rolul băncilor în finanțarea proiectelor verzi. România vizează 6% agricultură ecologică până în 2030, iar risipa alimentară rămâne o problemă critică, estimată la 181 kg pe persoană. Participanții au subliniat necesitatea unei strategii naționale și consolidarea rețelelor de bănci de alimente. Detalii suplimentare în articolul de la Green Report.
5. A doua sesiune a Programului Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice a început joi, 6 noiembrie, iar aproape 4.000 de dosare au fost depuse în prima oră, potrivit datelor AFM. Peste 16.000 de persoane s-au înscris în programul mult întârziat, majoritatea pentru mașini noi cu motor termic, în timp ce solicitările pentru electrice au fost semnificativ mai reduse, scrie HotNews.
6. Vara 2024 a fost cea mai caldă din istorie, iar 2025 urmează același trend, potrivit măsurătorilor specialiștilor. Climatologul Monica Ioniță avertizează că România a intrat pentru prima dată în topul celor mai calde zece țări din lume, în contextul depășirii pragului global de +1,5°C față de perioada preindustrială. Valurile de căldură au devenit, astfel, noua normalitate, transmite G4Media.
7. Guvernul a aprobat joi, 6 noiembrie, o ordonanță care stabilește cadrul prin care cetățenii, primăriile, ONG-urile și întreprinderile mici vor putea produce, gestiona și utiliza energie regenerabilă. Noua OUG deschide accesul la proiecte locale de energie curată și facilitează formarea comunităților energetice, potrivit Mediafax.
8. Comisia Europeană a salutat acordul politic dintre Consiliu și Parlamentul European privind Regulamentul CountEmissionsEU, care introduce o metodologie unică pentru calcularea emisiilor generate de transportul de mărfuri și pasageri. Noul cadru va oferi date clare și comparabile despre impactul climatic al operațiunilor de transport, sprijinind obiectivul UE de reducere cu 90% a emisiilor din transporturi până în 2050, anunță Economica.net.



