În cadrul conferinței Green Report – „CSRD și Omnibus. De la conformitate la strategie”, discuțiile s-au mutat de la teorie la realitate. ONG-uri, consultanți, companii listate, firme nelistate și fonduri de investiții au vorbit deschis despre lipsa datelor, presiunile investitorilor, costuri, accidente de muncă, flote imposibil de electrificat „peste noapte” și generații tinere care cer coerență, nu doar rapoarte frumoase.
Provocările raportării de sustenabilitate sunt vizibile astăzi în toate zonele ecosistemului: ONG-uri care reconstruiesc baze de date lipsă, companii care nu își pot automatiza procesele, consultanți confruntați cu accidente mortale și investitori care cer transparență, dar funcționează pe piețe fără presiune reală.
Discuțiile din cadrul conferinței „CSRD și Omnibus. De la conformitate la strategie” au arătat o realitate neuniformă, în care unii actori încearcă să clarifice date, alții se pregătesc pentru tranziția flotelor, iar alții încă încearcă să înțeleagă noile obligații.
În acest tablou, Cristina Bălan a avertizat că inclusiv marile fonduri internaționale își reconsideră criteriile de sustenabilitate, un semnal care schimbă raportul de forțe între reglementare, presiunea capitalului și așteptările generațiilor tinere.
Ecoteca: când societatea civilă reconstruiește datele statului
Ecoteca a prezentat o perspectivă întâlnită în zona raportării de sustenabilitate: lipsa de date publice curate, centralizate și comparabile.
Organizația funcționează ca un ONG tehnic, specializat în analizarea legislației și în reconstruirea bazelor de date dispersate, adesea disponibile doar sub formă de PDF-uri scanate cu ștampilă.
Echipa extrage manual informații, le ordonează și le transformă în instrumente accesibile pentru companii, consultanți și instituții publice.
Un exemplu concret este platforma cumstam.ro, o hartă comparativă care indică situația fiecărui județ pe baza unor indicatori obiectivi.
Chiar și specialiști din instituții publice, familiarizați cu datele, au fost surprinși de diferențele vizibile pe hartă.
Când au revăzut cifrele împreună, au constatat că reprezentarea vizuală era corectă, iar percepția era eronată.
Obiectivul platformei este să ofere o imagine clară și să permită luarea unor decizii informate.
Ecoteca lucrează și cu instituțiile de învățământ, pe care încearcă să le transforme în exemple locale.
O nouă platformă, scoalaeco.ro, colectează și analizează date despre școli din toată țara.
Sunt evaluați șapte indicatori de mediu – de la dotări și colectarea deșeurilor până la eficiență energetică și acces la apă potabilă.
În activitățile din școli, elevii au semnalat adesea discrepanțe între mesajele educaționale și realitățile infrastructurale.
„Ne spuneți să colectăm pe zece fracții, dar avem un singur coș în clasă”, au transmis elevii în una dintre vizite.
Noua Hotărâre de Guvern 709/2025 impune tuturor instituțiilor publice, inclusiv școlilor, să își măsoare consumurile și să elaboreze planuri de reducere.
Platforma scoalaeco.ro oferă primul pas în această direcție: transformarea datelor fragmentate în informație coerentă, utilă pentru administrații, profesori, părinți și comunități.
Ce pierdem când dispar datele publice și cum se schimbă presiunile
Una dintre întrebările la care și-a dorit să răspundă conferința a vizat „punctele vulnerabile”: ce înseamnă, în realitate, directiva europeană privind raportarea de sustenabilitate (CSRD), pachetul Omnibus și noile obligații pentru companii?
Cristina Bălan a pornit de la un risc aproape invizibil în dezbaterile publice: dispariția datelor.
Schimbările legislative propuse la nivel european reduc numărul companiilor obligate să publice informații detaliate.
„Vom pierde ceva foarte valoros”, vom pierde datele publice”, a spus aceasta.
Dacă mai puține companii vor avea obligația de a publica date, scade foarte mult „materia primă” pentru analize independente.
Se vor reduce resursele pentru politici publice, pentru agențiile de rating, pentru investitori, pentru oricine vrea să ia decizii pe baza informațiilor reale, nu doar a mesajelor de marketing.
Bălan a legat această discuție și de schimbarea presiunilor internaționale.
A dat exemplul Fondului Suveran al Norvegiei, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume.
Recent, fondul a anunțat că își schimbă principiile de sustenabilitate și „ridică” o parte din presiunile prin care se evitau investițiile în anumite companii.
Declarația a venit acum aproximativ două săptămâni.
„Recunosc că ăla a fost momentul în care mie mi-a stat un pic ceasul”, a mărturisit Bălan.
Fondul are o conducere executivă, dar este subordonat Ministerului de Finanțe din Norvegia.
Ministrul actual este Jens Stoltenberg, fost secretar general al NATO, care a ieșit cu această declarație.
Bălan a explicat dimensiunea influenței fondului: este același investitor cu care negociază inclusiv Elon Musk dacă își ia sau nu dividendele de un miliard de dolari.
„Pică presiunea legislativă, pică presiunea investitorilor cei mari”, a spus aceasta.
„Singura speranță pe care o mai am este în generația tânără.”
Pentru Bălan, generațiile care vin sunt mult mai conștiente de impactul asupra mediului și au alte criterii când aleg unde investesc, unde lucrează sau ce companii susțin.
Companiile care ignoră aceste așteptări „ratează business, ratează cifre de afaceri, ratează indicatori de performanță financiară”.
Aceasta a amintit și de un principiu al amerindienilor: planificarea vieții pe șapte generații. De acolo ar fi fost extrasă și definiția dezvoltării durabile.
„Ce facem noi acum și va avea efect pe șapte generații”, a spus Bălan.
În schimb, multe businessuri gândesc doar pe termen foarte scurt: ce fac azi, ce fac în ianuarie, ce se întâmplă când Comisia Europeană anunță următoarea modificare.
„Înființăm firma ca să ne producă valoare pe o perioadă lungă de timp”, a subliniat Cristina Bălan.
Tocmai aici apar „disonanțele cognitive” și fricțiunile între economic și sustenabilitate.
Poate că și oamenii din zona de sustenabilitate au o parte din vină, a adăugat Bălan. „Poate că nu am reușit să explicăm suficient, pe înțelesul tuturor.”
Paralela pe care a folosit-o aceasta este simplă.
„În business e ca în viață, ca atunci când pregătești viitorul unui copil, trebuie puși bani deoparte”, a spus Bălan.
Exemple concrete: când sustenabilitatea există, dar nu se numește așa
Discuția despre date și presiuni s-a extins către practicile interne ale companiilor, unde deciziile operaționale reflectă, deja, elemente de sustenabilitate necomunicate forma.
Alex Airinei a vorbit din experiența sa cu companiile din portofoliul unui fond de investiții.
Un exemplu este Artesana, producător de lactate. Laptele folosit în producție vine de la aproximativ 200 de kilometri distanță de fabrică. Toți furnizorii din zonă au fost sprijiniți constant de companie.
„Este o relație de simbioză”, a spus Airinei. Și angajații, și structura creată acolo sunt, în mare măsură, „sustenabile prin natura lor”, pentru că depind unii de alții pe termen lung.
Compania are în jur de 60 de angajați și o cifră de afaceri de aproximativ 10 milioane de euro. Pe măsură ce va crește, va trebui să publice din ce în ce mai multe date despre activitatea ei.
Bălan a intervenit cu o clarificare importantă. „Raportarea, prin definiție, înseamnă să faci publice niște date”, a spus aceasta.
„Asta nu înseamnă că tu nu ai datele respective și că nu poți să le colectezi ca să te ajute în business și să-ți documenteze decizia de business.”
Airinei a completat: are tot sensul din lume să facem aceste date mai publice. În multe companii, acțiunile care țin de sustenabilitate sunt deja acolo, dar nu sunt prezentate ca atare.
„Acțiunile se fac în companii, doar că nu sunt menționate public într-o strategie de sustenabilitate”, a spus acesta.
Moderatoarea Raluca Fișer a ridicat o întrebare cheie:
sunt aceste acțiuni înțelese de oamenii din companii sau sunt doar gesturi pentru a lua decizii de management, fără o conștientizare clară a impactului?
Răspunsul lui Airinei a fost tranșant. „Nu există ESG în discuțiile noastre”, a spus acesta.
Cu alte cuvinte, munca se face, dar limbajul rămâne cel clasic de business, nu cel al raportării de mediu, social și guvernanță.
Valul legislativ care vine și modul în care companiile încearcă să-l gestioneze
Oana Niculae a mutat discuția spre un orizont foarte concret: anul care urmează și termenul de 2026.
„Pentru companii urmează un an cu multe provocări”, a spus Niculae.
Nu vorbim doar despre schimbările aduse de pachetul Omnibus, ci și despre alte patru directive europene care trebuie implementate până în 2026.
Un business trebuie să facă față tuturor acestor modificări, nu doar raportării de sustenabilitate.
În cazul Aquila, decizia a fost să mențină cursul, indiferent de cum vor arăta exact noile reguli.
„Indiferent cum va ieși Omnibusul, noi la Aquila avem aceste acțiuni, le facem indiferent de schimbări”, a explicat Niculae.
„Am ales să menținem același curs și să raportăm în continuare la același nivel de granularitate.”
Pentru Oana Nicular, modul în care directiva europeană a structurat raportarea este un câștig.
Standardele tematice cer clar: să pornești de la strategie, apoi să explici politicile, procedurile, acțiunile și măsurile, care se traduc în indicatori numerici.
Pe baza acestor indicatori, compania verifică dacă și-a îndeplinit țintele, iar apoi se întoarce la strategie pentru a o ajusta.
„Mi se pare că acest ciclu, pe care noi îl prezentăm în raport și pe care îl vom prezenta în continuare, aduce plusvaloare și face din raport un instrument de management”, a spus Niculae.
Pe partea de sustenabilitate, Aquila știe deja de unde vin datele, cum să le colecteze, cum să le consolideze și ce instrumente să folosească.
„Cum aducem datele într-un sistem automatizat este o provocare”, a recunoscut aceasta. Adică problema nu mai este doar conținutul, ci și infrastructura IT și procesele interne.
Flote de mii de mașini, obligațiuni verzi și imposibilitatea de a schimba totul „peste noapte”
Magdalena Caramilea, de la Autonom, a vorbit despre provocările unei companii nelistate, dar foarte expuse la presiunea investitorilor.
„Raportarea este o provocare constantă”, a spus aceasta.
Relația cu investitorii aduce întrebări continue și o presiune crescândă, inclusiv legată de transparența datelor.
Autonom are două planuri interne, care trebuie aliniate. Pe de o parte este strategia de sustenabilitate și direcția generală a businessului. Pe de altă parte, este planul concret de tranziție, care, în cazul lor, vizează flota de mașini.
Pentru ca activitatea să aibă un impact mai redus asupra mediului, ar fi nevoie de un plan clar de tranziție a flotei către mașini cu emisii reduse sau zero.
„Chiar am făcut o mare parte din pași la nivel structural”, a spus Caramilea.
Autonom are documentate elementele necesare pentru a atrage investiții sustenabile.
„Este o oportunitate foarte mare pentru noi zona de investiții sustenabile.”
Compania are deja două runde de obligațiuni corelate cu sustenabilitatea și un împrumut verde de la Banca Europeană de Investiții.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) este un partener constant de cel puțin zece ani.
„Este important să ai pe cineva mai avizat să te îndrume competent”, a subliniat Caramilea.
În același timp, există limite dure ale pieței.
Flota Autonom are aproape 20.000 de mașini. Dacă firma ar atrage peste noapte toate fondurile necesare pentru a trece la mașini electrice, problema nu ar fi banii, ci cererea.
„Nu avem clienți nici pe termen scurt, nici mediu și nici lung”, a spus Caramilea.
Autonom este „un liant între aceste lumi”: cea a finanțării verzi și cea a realității din piață.
Pentru ca tranziția să funcționeze, este nevoie de o creștere constantă și de alinierea mai multor planuri, nu doar de finanțare disponibilă.
„Majoritatea companiilor nu sunt aici”, a punctat Magdalena Caramilea.
Consultantul între cifre, rezistență la schimbare și accidente mortale
Roxana Suciu, de la KPMG, a vorbit din perspectiva consultanților. „Și noi, consultanții, suntem un business”, a spus aceasta.
Dincolo de constrângerile comerciale, Suciu crede cu tărie că relația dintre consultant și companie trebuie să fie, în primul rând, un transfer de cunoștințe.
La nivel intern, a fost nevoie să convingă managementul. Prima reacție a fost previzibilă: de ce să dai clientului un instrument, dacă asta l-ar putea face să nu se mai întoarcă?
Răspunsul acesteia a fost opusul. Dacă o companie înțelege mai bine, va reveni pentru proiecte mai complexe, mai creative, nu doar pentru rapoarte „la cheie”.
Un exemplu pozitiv este relația cu Aquila, care a investit mult în educație internă.
„Am ajuns să o sun eu pe Oana să o întreb cum ar face anumite lucruri”, a spus Suciu.
Asta consideră ea că ar trebui să fie relația consultant–firmă: una în care compania își cunoaște foarte bine afacerea, iar consultantul aduce metodă, comparații și date.
Nu toți clienții sunt la acest nivel. Există și companii care vin cu un mesaj foarte simplu: „uite aici datele, fă-mi raportul, ne vedem la sfârșit.” Suciu a numit acest tip de colaborare „o tranzacție rece” și a spus că încearcă să nu intre în astfel de proiecte, deși ele există și sunt adesea o „școală” pentru colegii începători.
Un exemplu concret a venit din zona energiei.
KPMG colaborează cu o companie energetică din România și o ajută să treacă prin procesul de dublă materialitate, adică să identifice atât impactul asupra mediului și oamenilor, cât și impactul asupra rezultatelor financiare.
Anul trecut, compania fusese evaluată cu un impact pozitiv pe sănătate și siguranță, pentru că avea politici, certificări și procese în acest domeniu.
Anul acesta, Suciu a decis să se uite mai atent la datele din industrie. A făcut o analiză scurtă pe toate companiile energetice din România.
Rezultatul a fost îngrijorător: aproape douăzeci de accidente mortale la nivel de industrie.
Compania pentru care lucra avea cel mai mare număr: șapte accidente.
Când le-a prezentat situația, răspunsul a fost defensiv. Reprezentanții companiei au spus că nu au de unde să știe ce raportează ceilalți, poate că unii ascund datele.
„Le-am spus că gradul de certitudine al datelor este ridicat”, a explicat Suciu.
Răspunsul primit a fost tulburător: „N-avem ce să facem, la noi mai mor oameni.”
Răspunsul ei a fost la fel de clar. „Asta este un argument pe care nu-l voi accepta niciodată. Vreau să văd ce faceți, cum faceți și când.”
Impactul clasificării s-a schimbat: ceea ce fusese considerat pozitiv a devenit, în mod evident, negativ.
Auditorul a intervenit și a întrebat de ce s-a modificat evaluarea. De ce, dacă anul trecut a fost trecut „impact pozitiv”, acum apare ca negativ?
Răspunsul a fost simplu: între timp, au apărut mai multe date, iar realitatea era alta decât aparențele.
„Este dificil să trecem de această nevoie de justificare, când lucrurile sunt, uneori, extrem de evidente”, a spus Suciu.
Un consultant bun trebuie să aibă aceste date la îndemână și să fie pregătit să pună întrebări incomode.
Cel mai des, se lovește însă de rezistența la schimbare. De aceea, trebuie să vină cu argumente de tip cost–beneficiu și cu cifre clare.
„CEO-ul o să întrebe cât costă și o să vrea să vii peste două luni cu cifre mai bune”, a sintetizat Suciu. „Asta faci!”
Fonduri, articole „verzi” și de ce nu există încă presiune reală în România
O parte importantă a discuției a vizat provocările din partea investitorilor și diferențele dintre un fond de investiții și o companie care face efectiv munca de zi cu zi.
Întrebarea a fost cum se vede raportarea de sustenabilitate din perspectiva fondurilor.
„Mare!”, a răspuns Alex Airinei, când a fost întrebat de diferență.
În România nu există, în acest moment, fonduri încadrate în categoriile europene cele mai ambițioase pe sustenabilitate, adesea numite „articolul 8” și „articolul 9” din regulamentul privind raportarea financiară durabilă.
Acesta a descris trei tipuri de fonduri: unele care nu iau deloc în calcul impactul generat de investițiile lor, altele care îl iau în calcul și unele „stelare”, în special în Danemarca, care merg foarte departe cu aceste criterii.
„Nu suntem acolo”, a spus Airinei.
Dacă fondul s-ar fi declarat formal un fond cu profil de impact, legislația l-ar fi obligat să raporteze date pe care nu le avea la momentul investițiilor inițiale.
Asta nu înseamnă că nu face analiză, dar reduce apetitul pentru etichete oficiale.
Chiar și așa, Airinei încearcă să integreze criterii de mediu, sociale și de guvernanță în munca de zi cu zi.
„Astăzi, deși nu mai reușesc să iau mandat să fac analiză ESG dedicată, strecor anumite elemente în alte misiuni”, a explicat Airinei.
Dacă se definește o analiză de operațiuni sau de finanțe, include acolo câteva lucruri explicite.
„Vreau să vă uitați neapărat la niște contracte de muncă”, a spus acesta.
„Vreau să văd un contract colectiv de muncă, vreau să văd cum se folosesc refrigeranții.”
Sunt elemente pe care le-a învățat „din mers”, dar pe care acum le pune în scris în documentele de lucru.
Fondul face oricum multă analiză înainte de fiecare investiție, dar nu are o strategie de sustenabilitate declarată.
„Optzeci la sută din investițiile noastre sunt consolidate la nivel de industrii locale”, a explicat Airinei.
Faptul că sunt foarte prezenți acolo face ca holdingul în sine să dicteze interesul pentru anumite teme.
Raportarea nu este cerută direct de investitori. „Investitorii noștri nu sunt de calibru internațional”, a spus acesta.
„Avem foarte mulți oameni bogați din România care au investit în noi, care își conduc companii în top 10, cu succes, și care nu raportează sustenabilitatea astăzi și nu ne cer neapărat asta.”
Există o singură excepție, un investitor care ridică direct tema raportării.
„Nu pot spune că astăzi un fond de investiții din România are presiunea asta neapărat”, a spus Airinei.
Presiunea vine mai degrabă din partea managementului intern, care îi cere să fie atent și diligent.
În același timp, el este conștient că pe termen lung, lucrurile nu pot rămâne așa.
„Dacă vreau să urc mai sus și să am impact, nu pot în Europa fără.”
Moderatoarea Raluca Fișer a închis discuția cu un avertisment simplu, dar greu de ignorat:
Pe termen lung, această abordare „fără sustenabilitate” nu va mai funcționa. Companiile care nu își asumă serios raportarea vor pierde acces la bani.
CITIȚI ȘI:
Cost vs. responsabilitate – Cum navighează companiile raportarea de sustenabilitate?
Schimbările CSRD și Omnibus reconfigurează raportarea de sustenabilitate
