Porsche România: cotă de 10% a modelelor electrice în totalul vânzărilor

Prioritatea Porsche România pentru acest an o reprezintă majorarea ponderii modelelor electrice până la 10% din total vânzări, a declarat Brent Valmar, directorul general al companiei.

„Accelerarea electrificării a devenit o realitate la nivel global. Porsche România este unul dintre promotorii acestei accelerări la nivel local, ce oferă beneficii pe toate palierele. Tranziția spre mobilitatea electrică însă se confruntă cu mentalități și nevoia de investiții susținute. Prioritatea noastră este de a crește până la finalul acestui an ponderea modelelor electrice până la 10% din total vânzări, ceea ce implică două direcții strategice importante: sprijinirea distribuitorilor pentru a se adapta trecerii industriei auto spre o configurație preponderent electrică, precum și creșterea gradului de acceptare a acestor modele în rândul consumatorilor, prin schimbarea de mentalități”, a spus Brent Valmar.

Pentru a susține dezvoltarea segmentului electric, grupul va continua să investească în asigurarea infrastructurii necesare. Obiectivul pentru anul 2021 este de a ajunge la 100 de stații de alimentare electrică în rețeaua Porsche România.

În plus, fiecare showroom va avea cel puțin o stație de încărcare electrică de mare putere și un spațiu special amenajat pentru expunerea unui model electric. De asemenea, Porsche România a început comercializarea de stații de încărcare pentru uz casnic sau industrial, sub marca internațională a grupului, Moon. Rețeaua Moon însumează în acest moment 112 stații instalate, 166 puncte de încărcare AC și 68 puncte de încărcare DC.

Grupul Volkswagen investește masiv la nivel global în transformarea tuturor unităților sale de producție și în crearea unor produse care să faciliteze trecerea spre un viitor neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Pentru următorii cinci ani, bugetul de investiții pentru digitalizarea activităților și electrificarea flotei ajunge la 60 de miliarde de euro – din acest buget mai mult de jumătate va fi alocat doar pentru dezvoltarea unor modele electrice sau hibrid. Grupul și-a propus ca până în 2029 să aibă în portofoliu 75 de modele 100% electrice și 60 de modele hibrid.

Porsche România este filiala locală a Porsche Holding Salzburg, o subsidiară a concernului Volkswagen AG.

spot_img

Ultimele știri