15 biciclisti vor ilumina pomul de Craciun de la Copenhaga VEZI VIDEO

Anul acesta, pomul de Craciun de la Copenhaga va fi iluminat cu ajutorul eforturilor aerobice ale danezilor, potrivit Inhabitat.

Energia, produsa de 15 biciclisti in piata primariei din Copenhaga, va aprinde 700 de becuri economice LEED agatate intr-un brad inalt de 17 metri.

Pomul de Craciun alimentat de energia produsa de pedale este atat un simbol al sperantei orasului Copenhaga ca toata lumea sa adopte transportul eco, precum si al dragostei danezilor fata de biciclete.

Copenhaga este cunoscut deja ca Orasul Biciclistilor. Acesta dispune de peste 350 de kilometri de piste de biciclete, iar o treime dintre locuitorii sai circula zilnic pe doua roti.

In timp ce liderii lumii se vor aduna la Copenhaga luna viitoare pentru a discuta soarta planetei, acest brad de Craciun va fi un model de imbinare a bucuriei de sarbatori cu responsabilitatea fata de mediu care va dovedi ca oamenii pot crea un oras prietenos cu mediul in viitorul apropiat.

Foto: inhabitat.com

spot_img

Ultimele știri