Invitație la OWR: Green Report a adoptat documentarul „Alb pe alb”

Green Report vă invită să vizionați un documentar despre solitudine și schimbări climatice, un jurnal video din Antarctica. În cadrul parteneriatului pe care publicația îl are cu Festivalul de Film Documentar și Drepturile Omului One World România (OWR) din acest an, Green Report a adoptat documentarul „Alb pe alb” (White on white).

Proiecția va avea loc luni, 16 mai de la 20:45 la Cinemateca Eforie.

O a doua proiecție va avea loc joi, 19 mai, la Centrul Ceh.

Regia, producție și scenariul aparție regizoarei Viera Čákanyová (foto), fiind de fapt un jurnal video al acesteia.

Filmul e un eseu vizual despre experiența de solitudine a regizoarei din timpul filmărilor unui documentar anterior („Frem”, filmat în 2017 și lansat în 2019) în Antarctica, al cărui personaj principal a fost o rețea neuronală artificială. În „White on White”, dialogul cu inteligența artificială continuă, pe teme care țin de schimbări climatice, relația omului cu natura, tehnologie, artă și sensul vieții. Secvențe din rutina ei zilnică la stația de cercetare contrastează cu imagini lirice ale albului imaculat al Antarcticii și sunt completate de comentariul regizoarei, creând o viziune și o putere de expresie originale. Nu în ultimul rând, e un film care te duce într-un loc nou, într-un mod nou, care chestionează relația omului cu mediul, dar și ipocrizia de a duce un vapor cu 300 de turiști în Antarctica sau de a consuma 300 de litri de combustibili zilnic pentru a ține în picioare stația de cercetare, ca să studieze tocmai modul în care distrugem planeta”, a spus Sorana Stănescu, senior editor DOR, despre acest documentar.

Republica Cehă, Slovacia 2020

V.O.: Slovacă, Engleză

74′

Regie, Producție, Scenariu: Viera Čákanyová

Imagine: Viera Čákanyová, Tomáš Klein, Dominik Jursa

Montaj: Viera Čákanyová, Marek Šulík

Sunet: Viera Čákanyová, Tobias Potočný

Festivaluri și premii: Montreal International Documentary Festival 2021 / Sheffield International Documentary Festival 2021 / Ji.hlava International Documentary Film Festival 2020

Filmografie: FREM (2019) / Rupicapra (2014) / Flying Horse (2014) / Update (2011) / Olda (2011) / Alda (2009) / 100 Days (2009) / Worms (2007) / Piranha (2007) / Under Underground (2006)

Proiecția va fi urmată de o scurtă discuție, la care va participa și un jurnalist Green Report.

Aici programul complet al Festivalului OWR 2022 

Pe același subiect:  Interviu cu Monica Stan, director artistic OWR: Problemele de mediu nu pot fi văzute separat de problemele individului 

Detalii despre OWR, filme, secțiuni și alte evenimente: Festivalul de Film Documentar OWR 2022 aduce problemele de mediu în prim-plan

spot_img

Ultimele știri