Ordonanța pentru intervenția în cazul atacurilor urșilor a fost adoptată de Parlament. AUR a acuzat că se dorește un braconaj ascuns

Camera Deputaților a adoptat miercuri Legea de aprobare a OUG privind intervenția imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, dând posibilitatea luării de măsuri atât în intravilan, cât și în extravilan.

232 de parlamentari au votat „pentru”, 30 „contra”, iar 16 s-au abținut. Voturile împotrivă au provenit de la deputații AUR și cei neafiliați, în timp ce abținerile au venit de la useriști și deputații noii formațiuni înființate de Ludovic Orban (foști PNL).

Dezbaterea nu a fost una fără acuze, după ce deputații AUR au spus de la tribună că introducerea amendamentelor cu privire la intervenția în extravilan ar putea duce la o formă de braconaj ascuns.

Deputații au eliminat cuvântul „intravilan” din marea majoritate a articolelor astfel încât intervenția să fie permisă oriunde.

OUG fusese trimisă pentru raport la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic, Comisia pentru apărare, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specific, care au dat un raport favorabil cu amendamente proiectului.

Ziua de azi e foarte importantă mai ales pentru cei care locuiesc în zonele unde urșii fac ravagii. UDMR a fost prima formațiune politică care de-a lungul anilor a atras atenția fiecărui guvern că suprapopularea urșilor devine o problemă majoră (…) În 2021 problema urșilor necesită o rezolvare imediat, o rezolvare de urgență”, a spus deputatul UDMR Kolcsar Anquetil-Karoly. El a completat că urșii sunt „fiare care terorizează” și că „din blocurile de zece etaje, urșii sunt văzuți ca ursuleții de plus de pe canapea”. „Astăzi trebuie să votăm pentru salvarea de vieți omenești”, a spus udemeristul.

Deputatul AUR Daniel-Gheorghe Rusu a acuzat însă că în amendamentele UDMR nu se mai prevede doar intervenția în intravilan. „Este lăsat la liber. Este foarte clar că se vrea un braconaj ascuns. Se vrea uciderea a cât mai multor urși. Aici se discută dacă omul e de vină sau ursul e de vină. E greșit. Haideți să nu mai lăsăm să se circule cu mașina pe drumurile publice din România pentru că în fiecare an mor în accidente zeci de mii de oameni. Haideți să dăm o lege împotriva câinilor care și ieri și alaltăieri au mutilat și au ucis copii în București. Haideți să se măsurăm forțele om contra animal. Nu este normal să ucidem animale. Am fost de acord cu relocarea lor. Extravilanul acestei țări e suficient de mare, munții sunt suficienți, pădurile sunt suficiente”, a spus Rusu, de la prezidiu.

La rândul său, copreședintele AUR George Simion a spus că formațiunea ar fi vrut initial să voteze legea, însă amendamentele prin care se permite intervenția în extravilan nu sunt acceptabile.

Konczei Csaba i-a atras însă atenția că cel puțin în comisia de agricultură, deputații AUR au votat amendamentele.

Numărul județelor aflate astăzi în pericolul atacurilor urșilor bruni a crescut de la opt județe în 2016 la 13 județe în prezent. Cele mai mari problemele le-am identificat în județele Harghita, Covasna, Mureș, Brașov, Sibiu, Argeș și Bistrița-Năsaud. Starea de spaimă a populației reiese și din apelurile de urgență la 112. Acestea au crescut de peste opt ori în 2020 față de 2016. În 2016 au fost înregistrate circa 200 de apeluri de urgență referitoare la urși față de aproape 1.800 în 2020. Lucrurile au luat o amploare și mai mare anul acesta. (…) Trebuia neapărat să aducem acest amendament, ținând cont că marea majoritate a atacurilor s-au desfășurat în extravilan la stâne, la cantoane silvice, etc. Aceasta este o soluție pe termen scurt. Mesajul Parlamentului de astăzi este clar: prețuiește viața oamenilor și nu îi este frică să facă un pas decisiv”, a mai spus Konczei Csaba.

În octombrie, consilierul Silviu Chiriac, specialist în carnivore mari în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Vrancea, explica pentru Green Report că Ordonanța de urgență privind extragerea urșilor este bună ca formă, însă este aproape imposibil de pus în practică în România. Totuși, conflictele dintre animale și oameni trebuie dezamorsate pentru că ele sunt cele care contribuie la declinul speciei, susținea Chiriac. Mai mult aici: Expert în carnivore mari: OUG privind extragerea urșilor e greu de pus în aplicare. Trebuie reduse conflictele om-urs 

Ordonanța privind intervenția asupra urșilor este în vigoare. Până la acest moment, doi urși au fost deja împușcați în baza acesteia.

Citește și: Șase motive pentru care urșii coboară tot mai des din pădure 

spot_img

Ultimele știri