Care este stadiul de îndeplinire a promisiunilor electorale în domeniul mediului după un an de mandat al lui Nicușor Dan

Actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, nu a reușit să își îndeplinească principalele două promisiuni electorale în domeniul mediului înconjurător, după primul an de mandat, potrivit unui raport realizat de ActiveWatch și Centru de Resurse pentru participare publică.

Primul an de mandat al actualei majorității USR PLUS-PNL din Consiliul General al Municipiului București și al primarului general Nicușor Dan a fost unul sub semnul grelei moșteniri. Primarul general a anunțat, în cadrul unei conferințe în care și-a prezentat primul an de mandat, că mare parte din efortul din acest an a fost de a stabiliza financiar instituția”, se arată în raportul celor două asociații.

ONG-urile mai subliniază că în această perioadă – primul an de mandat al lui Nicușor Dan – au existat o serie de îmbunătățiri în ceea ce privește transparența decizională în cadrul Primăriei Capitalei. „Cu toate acestea, unele dintre problemele acute ale instituției rămân încă nerezolvate. Printre principalele probleme se numără lipsa de dialog cu comunitatea locală – audiențele primarului sunt complet suspendate de la începutul mandatului și dezbaterile publice lipsesc aproape cu desăvârșire”, se mai spune în document.

În procente, doar 3,29% dintre proiectele de acte normative au fost supuse dezbaterii publice, prin publicarea pe pagina PMB cu minim 30 de zile anterior supunerii votului Consiliului General.

În ceea privește mediul înconjurător, Nicușor Dan promitea lărgirea rețelei de senzori și de stații care monitorizare a aerului. După un an, s-a ajuns la concluzia că nu este în sarcina PMB să monteze acești senzori.

Angajament:

Vom lărgi rețeaua de senzori și de stații de monitorizare a aerului. Acestea vor fi poziționate corect (actualmente 6 dintre cele 8 stații sunt poziționate în pădure sau în apropierea unor zone verzi, oferind o imagine deformată a realității de mediu din București), iar datele vor fi comunicate transparent publicului bucureștean și Agenției Europene de Mediu. Susținem integrarea rețelelor private de senzori în sistemul public de monitorizare a calității aerului, în condițiile respectării cerințelor de acreditare.

Stadiul, potrivit Active Watch:

Conform informațiilor primite de la PMB, promisiunea electorală făcută de Nicușor Dan nu este respectată pentru că nu este în sarcina PMB să monteze acești senzori. În acest moment, pare că sunt aceleași opt stații despre care primarul vorbea în platforma electorală:

În răspuns se menționează că PMB utilizează stația mobilă pentru măsurarea calității aerului. Conform informațiilor disponibile pe site-ul PMB, această stație nu a mai fost folosită din din mai 2021/nu au fost publicate rezultatele măsurătorilor de atunci.

O altă promisiune majoră a actualului edil pe vremea când era doar candidat la Primăria Capitalei se referea la finalizarea Registrului Spațiilor Verzi, însă stadiul acestuia este incert.

Angajament:

Vom debloca și vom finaliza Registrul Spațiilor Verzi, pe care actuala administrație a Capitalei l-a neglijat (neglijență pentru care a și fost amendată de către Garda de Mediu). Cu acest registru vom putea face un management corect al spațiilor verzi, împiedicând mult mai eficient asaltul asupra acestora și putând realiza un program real de plantare de arbori.

Vom demara proiectul Centura Verde a Bucureștiului, ignorat de actuala administrație a Capitalei, deși a fost aprobat în Consiliul General al Capitalei încă din 2017.

Stadiul, potrivit Active Watch: 

Nu am primit un răspuns concret cu privire la aceste două promisiuni, ci mai degrabă răspunsuri evazive și formulate complicat, din care nu rezultă stadiul actual al realizării Centurii Verzi sau al Registrului:

Citește și: București: Lista traseelor pietonale și de bicicliști pe care PMB le vrea implementate prin Programul Anghel Saligny 

PMB: Mașinile eco vor avea întâietate pentru acordarea licenței de taxi în Capitală 

spot_img

Ultimele știri