Orașul Berlin a început să oprească iluminatul monumentelor și clădirilor istorice

Oraşul Berlin a început să oprească, în noaptea de miercuri spre joi, iluminatul  monumentelor şi clădirilor istorice pentru a se alătura efortului naţional care vizează economisirea de energie, relatează AFP.

Astfel, luminile la circa 200 de clădiri emblematice, inclusiv Coloana Victoriei, Castelul Charlottenburg şi clădirea primăriei, nu vor mai fi aprinse în timpul nopţii.

Având în vedere războiul din Ucraina şi ameninţările Rusiei în materie de politică energetică, este important să ne folosim energia cu cât mai multă precauţie„, a declarat senatoarea pentru mediu şi protecţia climei a municipalităţii Berlin, Bettina Jarasch, într-un comunicat.

Astfel, oraşul va putea economisi energia utilizată de cele 1.400 de proiectoare alocate pentru iluminatul monumentelor și clădirilor istorice.

Pentru a opri mecanismul automat care aprinde luminile la căderea nopţii, o intervenţie umană, clădire cu clădire, este totuşi necesară şi va necesita câteva săptămâni.

În consecinţă, oraşul nu va economisi bani la început, deoarece costul acestei intervenţii va acoperi costurile cu electricitatea economisite pe un an, adică 40.000 de euro.

Prin urmare, pe termen scurt, „efectul economisirii de energie este decisiv pentru măsură, şi nu profitabilitatea pură„, potrivit oraşului, care consumă anual aproximativ 200.000 kilowaţi/h.

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a dorit, de asemenea, să dea un exemplu în această săptămâna anunţând că reşedinţa sa oficială de la Berlin, Castelul Bellevue, nu va mai fi iluminat noaptea, cu excepţia unor ocazii speciale, cum ar fi vizite de stat.

Timp de câteva săptămâni, guvernul condus de cancelarul Olaf Scholz a cerut o mobilizare naţională pentru a face economii privind curentul electric, în urma creşterii mari a preţurilor la energie, în timp ce aprovizionarea cu electricitate s-ar putea reduce în această iarnă.

Citește și: Prețul certificatelor de carbon din UE își va încetini creșterea până în 2030

28 iulie, ziua în care am epuizat toate resursele Planetei 

spot_img

Ultimele știri