28 iulie, ziua în care am epuizat toate resursele Planetei

28 iulie 2022 reprezintă ziua în care omenirea a consumat toate resursele biologice pe care Pământul le poate genera într-un an. Ziua Depășirii sau Earth Overshoot Day este calculată anual de organizaţia internaţională Global Footprint Network și reprezintă data de la care omenirea începe să trăiască pe datorie ecologică, consumând din resursele anilor următori.

În 1970, primul an în care s-a făcut calculul: (bio-capacitatea planetei/amprenta ecologică a omenirii) x 365, ziua depășirii a fost pe 29 decembrie, însă de atunci continuă să apară în calendar din ce în ce mai devreme.

De la trend la normă: sustenabilitatea, calea prin care Europa decuplează dependența de resurse și energie

Comisia Europeană a prezentat la finalul lunii martie un nou pachet de propuneri care fac parte din Pactul Verde European și prin care își propune ca aproape toate bunurile fizice de pe piața Uniunii Europene să devină sustenabile, reutilizabile, reparabile și eficiente din punct de vedere energetic pe întreg parcursul ciclului de viață.

Pentru a sprijini introducerea pe piața europeană a unor produse sustenabile, Comisia a adoptat un Plan de lucru privind proiectarea ecologică și etichetarea energetică pentru perioada 2022-2024, abordând în special produsele electronice de larg consum cum ar fi telefoanele inteligente, tabletele și chiar și panourile solare.

Intrăm din nou în era reparațiilor?

În viitor doar produsele cele mai sustenabile vor fi vândute în Europa, oferind șansa consumatorilor să economisească energie, să repare produsele stricate și să facă alegeri ecologice inteligente atunci când cumpără produse noi. Acest lucru ar urma să consolideze piața unică și să creeze oportunități economice pentru inovare, locuri noi de muncă, în special în ceea ce privește fabricarea, întreținerea, reciclarea și repararea.

În plus, măsurile ar înlocui comportamentul de tip cumpăr – stric – arunc și efectele dăunătoare asupra planetei și sănătății locuitorilor săi, oferind consumatorilor produse de calitate și acces la servicii care încurajează reutilizarea și reparația.

„Poate cea mai evidentă nevoie de <reparare> se resimte în industria echipamentelor electrice și electronice. La prima defecțiune, televizorul, mașina de spălat sau telefonul sunt înlocuite cu produse noi, mai actuale. Defecțiunea se petrece de cele mai multe ori la scurt timp după ce produsul a ieșit din garanție, iar piesele de schimb fie nu există, fie sunt scumpe făcând ca reparația să nu se justifice”, a declarat Roxana Puia, director de marketing Asociația Environ, una dintre primele organizații colective de transfer responsabilitate în domeniul electronicelor din România .

Proiectarea pentru reciclare și dreptul la reparație

Deteriorarea programată și reducerea dreptului de a repara – prin absența centrelor specializate, indisponibilitatea sau costul pieselor de schimb, ar putea fi considerate „practici comerciale neloiale”, interzise de legislația UE, conform regulamentului privind proiectarea ecologică pentru produse sustenabile.

Reparația sau reciclarea sunt uneori îngreunate de faptul ca produsele nu au fost proiectate de la început pentru a putea fi folosite pe termen lung sau reciclate. Este și cazul echipamentelor electrice, care în lipsa unui design ecologic, au un ciclu de viață din ce în ce mai scurt. Deșeurile electrice conțin o mulțime de resurse recuperabile și valoroase – aur, cupru, aluminiu și fier, dar și substanțe periculoase precum plumb, crom, mercur, substanțe ignifuge și chimice dăunătoare pentru mediu. Ecodesign-ul oferă certitudinea că materialele sau componentele încorporate în produs sunt mai ușor de reparat, de reutilizat sau reciclat”, a mai spus Roxana Puia.

Din dorința de a arăta că există produse, obiceiuri și acțiuni sustenabile, Asociația Environ a lansat platforma Sustenabil zi de zi, un ghid cu sfaturi practice pentru un stil de viață ecofriendly care oferă principii de bază pentru un stil de viață cu impact minim asupra mediului.

spot_img

Ultimele știri