Noul prototip de restaurant McDonalds este cu 25% mai eficient

McDonalds a deschis recent un restaurant in Chicago ce consuma cu 25% mai putina energie decat restul fast-food-urilor sale, anunta Times Online.

Pe langa consumul mai eficient de energie, restaurantul foloseste si alte metode pentru a-si reduce impactul asupra mediului. Astfel, apa de ploaie este captata, iar mesele sunt fabricate din cutii reciclate de lapte sau sticle de Coca-Cola. In plus, designul restaurantului permite accesul unei cantitati mai mari de lumina naturala.

Potentialul impact al transformarii tuturor restaurantelor conform acestui prototip ar putea fi semnificativ, tinand cont ca McDonalds detine 14.000 de sedii in America si 31.000 in lume. Brazilia, Canada si Franta sunt tarile unde aceasta transformare ar putea avea loc.

Prototipul face progrese importante fata de modelul lansat in Suedia in anul 2000, primul restaurant care a incorporat elemente eco. Intre timp, lantul de fast-food a initiat si alte masuri de acest gen, iar filialele din Marea Britanie reusesc deja sa isi transforme deseurile in energie.
Asteptarile companiei sunt ca initiativele sale sa creasca loialitatea clientilor.

Foto: Treehugger

spot_img

Ultimele știri