Două noi platforme de colectare prin aport voluntar la Oradea. Cât s-a colectat în ultimii ani?

Consiliul Local a aprobat joi asocierea dintre Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Oradea în vederea realizării a două centre/platforme de colectare selectivă a deşeurilor, prin aport voluntar, unul în cartierul Nufărul şi altul în cartierul Oncea.

Potrivit primarului Florin Birta, alături de cele două platforme de colectare deja existente, pe străzile Thurzo Sandor şi Uzinelor, acestea vor răspunde nevoilor de depozitare a deşeurilor pentru întreg oraşul, putând fi accesate uşor din orice punct al municipiului de către toţi cetăţenii.

Aşa cum se ştie, cele două centre de pe străzile Thurzo Sandor şi Uzinelor sunt foarte utilizate de orădeni, aproximativ 3.800 de tone de deşeuri fiind depozitate anual în fiecare dintre acestea. Dacă cele două centre nu ar fi existat, probabil jumătate din această cantitate de deşeuri ar fi fost aruncată prin oraş, prin alte zone”, a precizat, în conferinţă de presă, primarul Florin Birta, citat de Agerpres.

Potrivit unui comunicat, Consiliul Județean intenționează să construiască astfel de platforme de colectare a deșeurilor în tot județul Bihor, iar Primăria Oradea a purtat discuții în vederea finanțării construcției a două astfel de centre în municipiu, mai exact în două cartiere care nu dispun de astfel de facilități.

„Propunem construirea unui centru în zona Cartierului Nufărul, str. Morii, pe un teren de 4937 mp. Pentru realizarea acestuia avem nevoie de doar 3000 de mp, dar vom găsi soluții să ne îndepărtăm cât mai mult de zona de case. Tot în această zonă se va construi noua centură dintre Oradea și Sânmartin, va fi un pasaj peste centura orașului Oradea, plus un sens giratoriu. La acel moment, vom găsi o soluție să facem o altă străpungere care să iasă direct în Iancu de Hunedoara. Practic vom avea două accese la platformă, unul din str. Morii și unul din zona str. Iancu de Hunedoara. Al doilea centru este propus în Cartierului Oncea, o zonă tot mai populată în ultimii ani. Aici, la baza serpentinelor care vin de la Paleu și în zona străzii Bihorului, avem o suprafață de cca 5000 mp pe care o vom preda Consiliului Județean”, a spus Birta. 

Cât și unde se colectează la Oradea

Potrivit unui răspuns trimis Green Report, procentul de reciclare și alte fome de valorificare a deseurilor municipale colectate de pe raza municipiului Oradea în 2020 a fost de 16,38% – cantitatea totală fiind de 84186,719 tone. Pentru anul 2021 estimarea era de aproximativ 19%, adica o cantitate de 86.000 tone.

În ultimii doi ani, Oradea a amenajat primele două puncte de colectare separată, situate pe străzile Uzinelor și Thurzo Sandor, unde cetățenii din Municipiul Oradea pot depozita gratuit deșeurile generate în locuințele proprii.

Punctele de colectare separată a deșeurilor sunt dotate cu recipienți de colectare unde pot fi stocate temporar următoarele  tipuri de deșeuri:

  1. deșeuri cu conținut periculos; materiale textile; bunuri reutilizabile; ambalaje metalice; obiecte de uz caznic;
  2. sticlă; deșeuri electrice/electocasnice/electronice; materiale plastic; hârtie și carton; lemn, mobilier; deșeuri vegetale; deșeuri din construcții rezultate din amenajări/reamenajari interioare a spațiilor de locuit rezultate din gospodăriile populație și pentru care nu se emite Autorizație de Construire de către Primăria Municipiului Oradea.

În cele două puncte de colectare separată a deșeurilor, cetățenii cu domiciliul în Municipiul Oradea, pot depozita gratuit deșeurile transportate în conformitate cu tipul de deșeu specificat pentru fiecare container.

În cursul anului 2020 au fost achiziționate 11 bucăți platforme modulare închise pentru colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile pe trei fracții. O platformă modulară este compusă din trei module, fiecare modul are un recipient standard de 1100 litri.

De asemenea, în cursul anilor 2019-2020  a fost realizat programul pilot la 126 de asociaţii de proprietari din Municipiul Oradea in vederea colectarii deseurilor menajere, în  trei fractii: reziduala, uscata si biodegradabila. 

Primăria anunța la începutul anului și o serie de campanii de conștientizare pentru colectarea separată și reciclarea deșeurilor.

Chiar dacă în 2020 și 2021 s-a aflat sub nivelurile de colectare separată obligatorii prin lege, Oradea se află peste nivelul mediu la nivel național, care este de aproximativ 10%.

spot_img

Ultimele știri