Zero emisii poluante pentru mașinile vândute în California din 2035

Maşinile noi vândute în California vor trebui să aibă zero emisii poluante, începând din 2035 cel mai târziu, potrivit unui text adoptat joi în acest stat american în cadrul eforturilor pentru o tranziţie energetică verde, relatează vineri AFP.

„Accelerarea numărului de vehicule cu emisii zero pe drumurile şi autostrăzile noastre va reduce drastic emisiile şi poluarea pentru toţi californienii”, a subliniat Liane Randolph, preşedinta Biroului californian pentru calitatea aerului, care a aprobat măsura, oficializând obiectivele stabilite în septembrie 2020 de guvernatorul democrat al statului, Gavin Newsom.

Decizia va forța o tranziție la vehiculele verzi pentru că și alte state americane vor fi forțate să ia măsuri de acest fel, arată New York Times.

Regatul Unit, Singapore şi Israelul s-au angajat să înceteze vânzările de vehicule noi pe benzină şi diesel până în 2030, iar Norvegia şi-a asumat acest angajament pentru 2025.

O decizie similară a fost luată și în UE, unde parlamentarii europeni au votat interzicerea fabricării mașinilor pe benzină şi motorină din anul 2035. Propunerea inițială a pachetului prevedea că producția motoarelor tradiționale pe benzină și motorină ar trebui să fie diminuată până la sfârșitul anului 2035.

Totuși, organizaţia europeană Transport&Environment (T&E) estimează că încă 95 de milioane de maşini cu combustie internă (MCI) vor fi vândute în Europa în perioada 2025 – 2035, când se preconizează că Euro 7 va intra în vigoare, în timp ce pătrunderea pe piaţă a camioanelor cu emisii zero va mai dura. În medie, aceste vehicule vor rămâne pe drumuri mai mult de un deceniu şi mult mai mult în Europa Centrală, de Est şi de Sud, adesea peste 15 ani, avertizează organizaţia de profil.

Pe aceeași temă: Declin al vânzărilor de mașini verzi în Europa

spot_img

Ultimele știri