Nike face lobby politic pentru clima

Multinationalele Nike, Starbucks, Levi Strauss si Timberland isi unesc fortele intr-o coalitie care sa faca lobby pentru schimbarea legislatiei mediului din SUA, informeaza Green Biz.

Grupul, denumit Afaceri pentru o Politica Inovatoare pe Clima si Energie (BICEP), cere Casei Albe o politica mai agresiva, bazata pe opt principii cheie, care sa impuna implementarea unor standarde privind energiile regenerabile, unui sistem de troc al certificatelor de carbon si eliminarea subventiilor federale pentru combustibili fosili.

Printre principiile coalitiei se numara reducerea emisiilor de carbon pana in 2020 cu 20% sub nivelul acestora din 1990, atingerea unui standard de 30% energie regenerabila din totalul national pana in 2030 si investitii importante in vehiculele electrice. Principiile sunt prezente si in platforma de mediu a viitorului presedinte Barack Obama.

Coalitia este in parteneriat cu structura Ceres, care reuneste investitori si grupuri ecologiste care lucreaza impreuna pentru a raspunde provocarilor de sustenabilitate in afaceri.

Multinationalele au decis sa creeze o coalitie noua in loc sa se alature altora deja existente, ca Partenariatul pentru Actiune Climatica, pentru a face auzite mai multe voci in dezbaterea complexa privind strategia Americana de mediu.

"Am simtit ca vocea brandurilor lipseste din dialogul despre mediu", a declarat Sarah Severn, director pe responsabilitate sociala la Nike. "A lot of us have been working consistently on climate change efforts over the years. Consumatorii nostri stiu de eforturile pe care le facem in privinta mediului, am simtit ca era timpul ca si oamenii politici sa ne auda vocea", a mai adaugat reprezentanta Nike.

In imagine, Michael Jordan in posterul campaniei Nike pentru produsele ecologice Air Jordan.

spot_img

Ultimele știri