Cel mai vechi mall din Israel și-a transformat o parte din acoperiș în grădină urbană

Pe acoperișul celui mai vechi mall din Israel este o grădină care produce 10.000 de bucăți de salată pe lună și, prin rotație, încă 17 feluri de legume, folosind metode organice și hidroponice.

Cel mai vechi mall din Israel și-a transformat o parte din acoperiș în grădină urbană

Potrivit Națiunilor Unite, 54 la sută din populația lumii trăiește în orașe, iar procentul va ajunge la 66 la sută în 2050. Cum orașele sunt în creștere, apare și provocarea de a găsi modalități de a produce mâncare într-un mod sustenabil.

Soluția găsită de cel mai vechi mall din Israel, Dizengoff, din mijlocul Tel Aviv-ului, a fost agricultura hidroponică. Pe acoperișul mall-ului se află o seră de 750 de metri pătrați care produce în fiecare lună a anului 10.000 de bucăți de salată verde. În plus, la Green in the City sunt cultivate prin rotație 17 soiuri de legume și verdețuri, printre care spanac, țelină, ceapă verde și salată creață.

Cel mai vechi mall din Israel și-a transformat o parte din acoperiș în grădină urbană

Legumele sunt crescute din semințe și cultivate în apă, pe plăci de poliester, care blochează razele soarelui. Apa este oxigenată cu o pompă de aer, iar pH-ul apei și nivelul de nutrienți sunt monitorizate cu atenție. Grație sistemului hidroponic, legumele și salatele cresc de două ori mai repede și cu mai puțină apă față de agricultura tradițională. Consumul de electricitate este, de asemenea, foarte redus.

„Din punctul de vedere al mediului, acest tip de agricultură este foarte important, pentru că nu folosim pesticide, pentru că nu există prea mulți dăunători. Iar atunci când totuși apar unii, reușim să îi eliminăm prin metode ecologice”, a declarat Lior Turgeman, directorul de marketing al Green in The City, asociația cu care mall-ul a dezvoltat grădina urbană.

Cel mai vechi mall din Israel și-a transformat o parte din acoperiș în grădină urbană

Proiectul a fost lansat în 2015 cu scopul de a ajuta oamenii să înțeleagă criza alimentară, să producă alimente organice pentru Tel Aviv și să le ofere cetățenilor interesați instrumentele necesare pentru a începe grădini hidroponice acasă. Dar scopul principal al Green in The City este să promoveze grădinile urbane în Israel prin workshop-uri educaționale și programe destinate comunităților. La workshop-uri, lectorul Lavi Kushelevich învață participanții cum să construiască acasă sisteme hidroponice și cum să gătească cu legumele și verdețurile proaspete.

Cel mai vechi mall din Israel și-a transformat o parte din acoperiș în grădină urbană

Recolta obținută de Green in The City este vândută restaurantelor și gospodăriilor, prin comenzi făcute online și livrarea cu bicicleta. O parte din legume sunt vândute în mall, într-un raion numit Honesty Stand, deoarece clienții trebuie să lase banii într-o cutie. Grație faptului că standul nu necesită vânzători, produsele sunt vândute la prețuri acceptabile. Lavi a spus pentru Inhabitat că 80% din clienți lasă banii în cutie ceea ce, spune el, este o rată foarte bună.

Cel mai vechi mall din Israel și-a transformat o parte din acoperiș în grădină urbană

spot_img

Ultimele știri