Jumătate din populația globului este vulnerabilă la schimbările climatice, arată ONU

Circa jumătate din populaţia globului este deja vulnerabilă la schimbările climatice, care provoacă modicări periculoase în natură, se arată în ultimul raport publicat luni de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) format din experţi ONU în domeniul climei, care cere acţiuni drastice la scară largă. 

Chiar dacă încălzirea globală poate fi limitată la +1,5 grade Celsius comparativ cu valorile din era preindustrială, omenirea se va confrunta cu un impact semnificativ în următorii 20 de ani, conform organismului ONU, relatează dpa şi Reuters, preluate de Agerpres.

Creşterea temperaturilor şi a fenomenelor extreme precum seceta, inundaţiile şi valurile de căldură expun plantele şi animalele la condiţii climatice nemaiîntâlnite de cel puţin zeci de mii de ani„, afirmă IPCC, în ultimul său raport privind schimbările climatice care se axează asupra modului în care natura şi societăţile sunt afectate şi ce pot face acestea pentru a se adapta.

Efectele pe care le vedem astăzi apar mult mai repede, sunt mult mai perturbatoare şi mai răspândite decât ne aşteptam în urmă cu 20 de ani„, se precizează în raport.

Guvernele nu fac încă destul pentru a evita cele mai grave ameninţări la adresa vieţii. „Avem o fereastră de oportunitate care se micşorează„, a declarat copreşedintele IPCC, Hans-Otto Pörtner.

O treime până la jumătate din planetă trebuie conservată şi protejată pentru a asigura aprovizionarea cu alimente şi apă dulce necesare în viitor, în timp ce oraşele de coastă au nevoie de planuri pentru a feri oamenii de furtuni şi de creşterea nivelului mărilor, în special pe cei mai vulnerabilă la schimbările climatice, se mai arată în raport.

Adaptarea salvează vieţi. Pe măsură ce impactul schimbărilor climatice se va înrăutăţi, extinderea investiţiilor va fi esenţială pentru supravieţuire…Întârzierea înseamnă moarte„, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, într-o videoconferinţă, după publicarea documentului.

Din aproape toate punctele de vedere, raportul arată clar că schimbările climatice afectează lumea mult mai repede decât au estimat oamenii de ştiinţă. Totodată, guvernele nu au reuşit să reducă emisiile de dioxid de carbon care contribuie la încălzirea globală, care continuă să crească.

Poluarea necontrolată cu dioxid de carbon îi forţează pe cei mai vulnerabili să se îndrepte către distrugere. Faptele sunt de netăgăduit. Această abdicare a conducerii este criminală„, a mai spus Guterres.

Citește și: Discurs antiștiințific de la tribuna Parlamentului: „Clima nu se încălzește datorită (sic!) activității umane, ea suferă încălziri și răciri ciclice” 

spot_img

Ultimele știri