Inainte de opera dupa Adevarul incomod, au aparut parodiile VEZI VIDEO

Stirea de saptamana trecuta potrivit careia La Scala din Milano va prezenta o opera dupa celebrul film al fostului vicepresedinte american Al Gore, An Inconvenient Truth, i-a inspirit pe multi sa-si imagineze cum ar arata aceasta. Show-ul australian de comedie The Manson a si pus in scena o parodie a operei.

Compozitorul italian Giorgio Battistelli este cel care a anuntat ca vrea sa faca muzica din Adevarul incomod al lui Al Gore, pentru ca lumea sa vada problemele ecologice dintr-un nou punct de vedere, informeaza Newsweek.

"Opera te face sa reflectezi", a declarat compozitorul, care a spus ca lucreaza deja la o opera pe baza cartii si filmului fostului vicepresedinte american. "Artistii, in general, te fac sa vezi lucrurile diferit, sa le vezi intr-o lumina noua. Cand vedem o pictura de Francis Bacon sau un film de Sydney Pollack, obtinem o idee precisa despre problemele secolului", a declarat Battistelli.

Compozitorul italian a inceput lucrarile anul trecut, iar La Scala din Milano are de gand sa o prezinte publicului in sezonul 2011 ca parte a celebrarilor cu ocazia celei de-a 150-a aniversare a unificarii Italiei in 1861.

In parodia celor de la The Mansion, Al Gore isi prezinta „powerpoint”-ul cu prezicerile sumbre, se contrazice cu oamenii de stiinta, pe care ii acuza de invidie ca el a castigat un premiu Nobel, un Oscar si un Grammy, iar un ursulet polar trist se plange ca locuinta sa se topeste.

spot_img

Ultimele știri