Heinz tinteste o reducere a amprentei de carbon cu 20% pana in 2015

Compania H.J. Heinz are planuri de reducere a gazelor cu efect de sera cu 20% pana in 2015 si a identificat un numar de solutii pentru indeplinirea tintei, informeaza GreenBiz.

Pe langa reducerea consumului de energie cu 20% prin aplicarea mai multor masuri pentru eficientizarea lui, Heinz planuieste ca 15% din necesarul de energie al companiei sa provina din surse regenerabile.

Compania tinteste o reducere a emisiilor cauzate de transport cu 10% prin imbunatatirea cailor de distributie, alegerea de rute directe si folosirea trenurilor.

Heinz a mai anuntat ca va reduce ambalajele cu 15%, consumul de apa cu 20% si deseurile de la groapa de gunoi cu 20%. In ceea ce priveste operatiunile agricole ale companiei, se planuieste o reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera cu 15% si cu 15% a consumului de apa.

Cateva facilitati dezvolta sau au implementat deja astfel de programe sustenabile. Fabrica Heinz din Ontario lucreaza la un program pentru transformarea cojilor de cartofi in biocombustibil dar si la un program de tratare si reutilizare a 90% din apa necesara productiei de cartofi.

In timp ce fabrica Fremont, Ohio, lucreaza la reducerea volumului de deseuri solide cu 10%, facilitatea din Dundalk, Irlanda, recicleaza 95% din deseurile de plastic si 99% din deseurile de carton, lemn si otel.

Acest articol a fost preluat cu acordul GreenBiz

spot_img

Ultimele știri